S o n e t 2 0

Un sonet la fel se sugestiv ca cel cu numarul 5. Mi-ar placea sa poarte un nume...doar o parere.

\"Să fug, să strig din mult prea plinul firii\"- un soi de disperare, care sfarseste prin regasire.
\"Sfârșește frica de un vag blestem
Și-o poartă către mine se deschide.
Să nu mă tem ! Deloc. Să nu mă tem!\"

Dragă Adrian,

în general, se consideră că „măsurarea” unei poezi cu „unități estetice” reprezintă o problemă de proporție.
Acest lucru înseamnă, aș vrea să însemne că semnificatul și semnificantul ajung la un „centru geometric” de unde se poate porni mult mai ușor în sondarea tuturor „laturilor” sale, a întregii „arii”. Mă folosesc de termenii specifici geometriei pentru că acesta am întâlnit eu astăzi în sonetul tău. O armonie împinsă aproape la limită, în care, după cum spunea cineva, „Muzele se confundă cu Virtuțile”.
Deasupra „armoniei artistului” este, dacă este, numai o „armonie supranaturală”, indiferent care este natura acesteia.
Eu atât am vrut să subliniez, alții vor evidenția altele.

Cu prețuire,

frumos... toate sonetele tale ma duc inapoi... intr-o era in care poezia fiind la inceput scancea, ca un nou noscut si avea speranta vietii inainte... din veacul acela de demult sari in prezent, faci un salt mortal in versuri si apoi spui că \"Să trec prin toate, cu priviri avide,
Cum aș tăia în carne de poem.
Un pas mai mult și zborul se decide\"...

cu respect,
inoni

Anca, Vasile, Bogdan,

Sunt la capătul unei zile care m-a copleșit prin solicitările ei. N-am putut, însă, să nu vă aduc mulțumirile mele pentru adăstarea consistentă sub luminile și umbrele pe care m-am străduit să le pun în sonete. Vă promit să revin.
Oricum, datorită vouă, luminile se sting altfel, cu blândețe și speranță.