Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

S o n e t 3 2

1 min lectură·
Mediu
Nu mă aștepți c-un zâmbet la intrare.
Între pereți stă gârbovă tăcerea.
Ascunsă prin unghere, încăperea
A împietrit în picuri de uitare.
Nevolnic rost, împărtășesc plăcerea
De-a mă retrage fad în așteptare.
Rămân pustiu, un semn de întrebare
Ce-a năruit speranța sau durerea.
Mi-ar trebui un zbor de dimineață,
Să născocesc povești cu trup fragil,
Să recompun altarele de ceață.
E prea târziu. În gândul meu debil,
Sleit de pofte, răvășit de viață,
Nu-mi regăsesc privirea de copil.
094481
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
78
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “S o n e t 3 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/70369/s-o-n-e-t-3-2

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Felicitari inca o data, Adrian, frumoase sonete!
Vezi ca e \"c-un\", nu \"cu-n\".
Mai trec,
Daniel
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Daniel,

Ai fost pe faza. Am si corectat.
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Nu vreau sa aud acolo \"in gandul meu debil\", desi ar sugera fantezii socante, suprarealismul etc...Mi-ar fi placut mai mult de ex. \"in gandul meu fragil\". Prima strofa mi-a placut deosebit. Tacerea aceea, mai cu seama \"garbova\" de timp, ca o senila, sau din cauza ca se simte vinovata? Sau? Si, parca o descatusare a cuvintelor as simti :), de ce oare?
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Silvia,

Poate ca ai dreptate cu fragilul. Nu numai din motive de rima, dar si datorita asocierii cu sleit si ravasit, am considerat ca e mai aproape de o poetica \" a ravasirii \".
Uneori ma surprind si eu cu termeni cam duri, dar cred ca e o razbunare prin poezie, structura mea reala fiind cu totul alta.
0
@elia-davidEDElia David
De data aceasta imi fac curaj, ma apropii. Mi-a placut extrem de mult sonetul, sentimentul aparent al pierderii inocentei, dorul de a regasi intr-un zambet cu virtuti regeneratoare.

\"Mi-ar trebui un zbor de dimineață,
Să născocesc povești cu trup fragil,
Să recompun altarele de ceață.\"

Extrem de frumos, de sensibil.




0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Elia ( ce nume frumos ),

Dacă intrăm pe aceeași coordonată, a sensibilității, ar trebui să fim fericiți, că nu suntem singuri.
Așadar, pe curând.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Paul,
Nu greșești prea mult începând lectura de la sfârșit. Într-o asemenea desfășurare concentrată de forțe ideatice, evident că finalul trebuie să reprezinte chintesența celor exprimate, iar restul poate spune ceva despre modalitatea de realizare.
Pe curând.
0
Distincție acordată
EBEugenia Buzatu
Am recitit astazi sonetele tale. Senzatia este de discreta incercare de a regasi puncte de sprijin in haosul care esti si care suntem. Dintre toate sonetele m-am oprit la acesta, poate cel care imi este cel mai apropiat.
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Splendidă poezie, Adrian...
0