Poezie

S o n e t 2 7

1 min lectură·12 aprilie 2004

Mediu

Rănești cu vorba, gestul și privirea.

Un vaier lung pulsează în artere

Și-un gust sălciu, de smârcuri și de fiere,

Se-așează între noi, gonind jertfirea.

Visez la tonul învelit în miere,

Dar gândul nu acceptă ispășirea

Și-n loc de glas, privindu-mi răvășirea,

Mă înfășor în urlet fără vrere.

Atât de rar voința calcinată

Își primenește trupul ei de lut

Și-apare-n stal ființa luminată.

Între priviri și vorbe ce se-ascut,

Îmi amintesc de mine câteodată.

Atunci aud bătând un clopot mut.

002.057

Adrian Munteanu. “S o n e t 2 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/69775/s-o-n-e-t-2-7

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.