Scriitorul în turnul său de pixeli

Nu știu cine a inventat asta, însă, dacă acum un secol o fi fost valabilă aserțiunea, acum este depășită și chiar neproductivă. Un om trebuie să comunice cu semenii lui, iar un scriitor cu atît mai mult. „Turnul de fildeș” nu poate decît să-l izoleze de cititori, de prieteni, de critici, de viață. Iar un scriitor izolat de viață se zice că nu are informație, pe care s-o dea mai departe, sub formă literară. Nu vreau să dezvolt însă prea mult această temă, ea ține mai mult de psihosociologia grupurilor, în care un rol determinant îl are comunicarea.
Mi-am permis această introducere pentru a spune de ce îmi place acest spațiu virtual și de ce cred că m-a ajutat în ceea ce fac, în ceea ce scriu. Pentru aceasta, voi spune o mică istorioară, mai mult pentru mine însumi, nu cred că foarte mulți vor fi interesați de ea, poate doar cu stagiu mai vechi pe agonia.
Am intrat aici cu emoție, acum 6 ani, cu speranța că voi avea un feed back real și cît mai obiectiv la poeziile mele și speranțele mi-au fost împlinite. Cu timpul am început să progresez, părerile colegilor m-au ajutat nespus de mult în demersul meu liric.
Primele întîlniri între colegi, au fost inițiate de mine, prin vara lui 2002, cînd în premieră, ne-am întîlnit la o bere 8 membri ai acestui site (pe atunci colorat în verde). Apoi am debutat în volum, și prima lansare de carte a fost tot a mea, în orașul de provincie unde îmi petrec zilele. De atunci au urmat alte acțiuni (cenacluri, lansări de carte, tabere de creație), numărul membrilor s-a mărit considerabil, dar și problemele personale s-au înmulțit, în dauna timpului liber. Unii și-au găsit slujbe care le solicită tot mai mult timp, alții s-au căsătorit și problemele domestice i-au ținut departe de fenomen, alții au plecat de aici pur și simplu, loviți în orgoliu, (trebuie să vă mărturisesc, dacă nu știați cumva, că scriitorii sunt cei mai orgolioși indivizi de pe fața pămîntului), alții au continuat să-și publice creațiile. Una peste alta, agonia este un spațiu imens, un atelier în care (că recunosc sau nu) toți avem cîte ceva de învățat, chiar dacă nu neapărat pe plan literar.
Dar cred că v-am plictisit suficient, așa că voi trece la subiect. A venit vremea să-mi încerc șansa în proză, asta însemnînd debutul pe hîrtie. Cartea mea „Cîrciuma lui Bicuță și alte povestiri” a ieșit de sub tipar și așteaptă să fie citită. Așa cum e și normal, m-am gîndit să-l lansez pe Bicuță, și asta se va petrece luna aceasta, adică martie, în ziua de 22, la Casa de Cultură din Roșiorii de Vede, orele 13 fix. Am mai dat această informație, însă, fiind într-un comentariu, probabil a trecut neobservată.
M-aș bucura să știu că vor fi lîngă mine măcar o parte din cei 36 colegi de site care au participat la lansarea „tastei any”, dar și alții care vor considera că o astfel de activitate nu este chiar o pierdere de timp. Șoseaua este relativ bună, orașul Roșiorii de Vede fiind amplasat pe E 70, și veți avea ocazia să vedeți minunatele cotigi trase de măgari care sunt blînzi și se lasă fotografiați. Pe calea ferată nu sunt decît 100 km de la București și tot atîția din Craiova, și puteți admira întinsele cîmpii acoperite cu peturi și pungi de plastic, atît de pitorești. Pentru o zi, voi coborî și eu din turnul meu de fildeș virtual (situat la etajul 3, cu balcon închis) și voi bea un pahar de șpriț cu oaspeții, așa cum stă bine unor scriitori serioși.
Se vor servi covrigei, semințe de dovleac sau răsare și apă minerală pentru cei care țin post.