Johann Wolfgang Goethe›Poezii

Dar cine gonește prin noapte și vânt? Un tată călare cu fiul plăpând. În brațe își ține copilul cuprins Și brațul se strânge mai cald,

Se-nspumă valul vălurind, Pe țărm stă un pescar, Cu ochiul rece cumpănind Spre undiță mai rar. Dar cum privea, de seamă luând Că valul

De ce ești oare-atât de trist Când totul e voios? Þi se cunoaște după ochi, Ai plâns,neândoios. \"Și chiar acum de-am lăcrimat,

Prin nea,prin ceață, Cu vântu-n față, În hău de umbre, Prin neguri sumbre, Ceas de ceas!Ceas de ceas Nici răgaz, nici popas! Chinuri mai

O, adevăr sublime – o, tinichea și paie ! O, poezie mîndră – o, buiguit nerod ! Istorie spirată – minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce –

Acel ce pâinea n-a udat Cu-ale lui lacrimi și-n nopți pline De chin, pe pat, plângând, n-a stat, Nu vă cunoaște, nu, puteri divine. În viața

Cînd Minerva ca s-arate Prețuirea pentru-alesu-i Prometeu, din cer i-aduse De nectar o cupă plină, Spre a-i ferici pe oameni Și spre-a le

Sufletul nostru I-asemeni apei: Din cer se iscă, La cer se suie Și iar coboară Către pămînturi, Veșnic altfel. De sus țîșnește, Din stînci

Peste crestele-înalte Liniște deplină. Prin crengi străbate Un vânt ce se-alină Ca un murmur blând.

Tu, Helios elin, tu, soare, Măreț pe bolta de azur, Vrînd Universul la picioare, Privești în jos, în sus, în jur. Și ochiul tău plîngînd o

Ce sufăr știe doar acel Ce dorul știe! Stingheră, fără nici un fel De bucurie, Privesc la cerul adânc Spre ceea parte. Cui dragă și aproape-i

Spre-a se-ntîlni-n dezmărgenire, Ușor trec toate spre pieire, Acolo-i stins orice dezgust ; În loc de dor, doar cruntă vrere, În loc de

„La porți, pe pod aud cuvînt, O voce-aud, măiastră ! Să sune-n voie mîndrul cînt Sub bolți, în fața noastră !“ Spre paj chiar regele-a

Să cauți forme noi e-o datorie Ce ți-o impunem, datorie sfîntă. Poți să te miști, ca noi, în haină strîmtă, Așa cum pas cu pas ți se

O, fie ca al vieții duh În cuget să-mi vuiască Și-o plăsmuire grea de suc Din mâna mea țâșnească. Eu tremur doar și bâigui doar, Ci nu renunț

Azi, în prea cinstit sobor, Luați aminte bine. Că mi-e sfatul înțelept, Cum e rar la mine. Câte nu ați pus la cale, Câte n-ați sfârșit cu

În numele acelui, ce însuși s-a creat Din veci drept creatoare chemare nencetat ; În numele său, care credință naște-n slăvi, Încrederi și

Ah, ce poate omul cere? Ce-i mai bine: pacea-n sine? Să se-agațe cu putere? Să se vânture-i mai bine? O căsuță să-și dureze? Corturi să

O, voi zei, mari zei, mari zei, Din cer nalt și mult departe, Dați-ne, pe-acest mămînt, Minte bună și-ndrăzneală, Căci noi vă lăsarăm

Nu știu ce e, de ce mi-e drag, De-acest mărunt și-ngust meleag, Ce lanț vrăjit mă ține-n prag? Să pot să uit, să uit aș vrea Ce straniu-s eu

De ce priviri adânci ne-ai dăruit Ce prind în viitor ani grei să-nșire, Iubirii, pământesc vis sorocit, Nicicând să-i credem sfânta

Ah, ce poate omul cere? Ce-i mai bine: pacea-n sine? Sa se-agate cu putere? Sa se vanture-i mai bine? O casuta sa-si dureze? Corturi sa

Sag es niemand, nur den Weisen, Weil die Menge gleich verhöhnet: Das Lebendge will ich preisen, Das nach Flammentod sich sehnet. In der

Warum gabst du uns die tiefen Blicke, Unsre Zukunft ahndungsvoll zu schaun, Unsrer Liebe, unsrem Erdenglücke Wähnend selig nimmer