Alexandru, și Cezar, și Enric, și Friedrich, slăviți, Știu că mi-ar da bucuros jumătate din slavă, Numai o noapte de-ar fi să le las culcușul

Rigid hotar, dar dulce-l ocolește Ceva fugar, ce-n noi, cu noi se-agită: Nu singur ești, te modelezi obștește, Iar fapta ta pe-a

„Joc de silabe-ascult cu drag, iubite, Pe-ncrucișarea versurilor, însă Nu pun temei, cum inima de-i plânsă, Simțirile nu-i pot fi

Copil zglobiu, pe câmp, sub frunza deasă, Zburdai cu mine-n primăvara beată. „Unei asemenea fiice-aș vrea ca tată Cu dulci neliniști să-i

Ea nu așteaptă-n van! – Din cer pogoară, Unde-a fugit, din vechi pustii de jos, Din piept și frunte-o zi de primăvară Îi răspândește zborul

Și iată, iarăși e cum scrie-n stele: Condiții, legi, voința, chiar tenace, O vrere-i doar, sub obligații grele, Iar bunul plac în fața

Dar chiar în zid de bronz și-n graniți crunte Atare poartă, groaznică, cedează, De-ar fi durată-n secoli, ca un munte! O ființă fără frâu

Flămând eram, după săruturi sute, Și c-un sărut m-am despărțit de tine; Când am scăpat de aspre – adânci suspine, Malul de care m-am

Nezăbovind, să-ți fii vis tu, pe veci; Cinstește orice loc prin care treci; Cu frig, dogori îndătinat de ești, Lumea-i a ta, și-n ea nu

Cred când îmi spui că nu plăceai lumii, iubito, În copilăria-ți, și mamei urâtă-i erai, Până când mare-ai crescut, pârguindu-te-n

Pâlpâie focul tomnatic, trosnind în cămin, ca la țară, Fulgeră scurt, sfârâind, pară din vreascuri suit. Seara aceasta mă bucur mai mult de

Ca-n ziua, când, născându-te, senine Saluturi soarelui roteau planeții, Curând treptat s-a împlinit în sine Ființa ta prin legea dată-a

Hat der alte Hexenmeister Sich doch einmal wegbegeben! Und nun sollen seine Geister Auch nach meinem Willen leben. Seine Wort und Werke

Ich ging im Walde So für mich hin, Und nichts zu suchen, Das war mein Sinn. Im Schatten sah ich Ein Blümchen stehn, Wie Sterne leuchtend Wie

Sah ein Knab\' ein Röslein stehn, Röslein auf der Heiden, war so jung und morgenschön, lief er schnell, es nah zu sehn, sah\'s mit vielen

Die Gretchenfrage GRETCHEN: ... Glaubst du an Gott? FAUST: Mein Liebchen, wer darf sagen: Ich glaub an Gott! Magst Priester oder Weise

Verdis plus dense, feuillage De la vigne montante Ici le long de ma fenêtre. Jaillissez plus serrées Baies jumelles, et mûrissez Plus vite, de

Et du libre univers nourriture nouvelle En moi j’aspire, sang neuf dans mes veines ; Comme Nature est bienveillante et bonne Qui me presse

Sur tous les sommets, le repos ; sur la forêt, à peine une haleine. Les oiseaux font silence. Patience : bientôt tu connaîtras toi aussi le

Minuit, je dormais, au fond de moi veillait Le cœur plein d’amour, comme si c’était le jour ; Parut le jour, c’était la nuit pour moi, Que m’est

Comme resplendit À mes yeux la nature ! Comme le soleil brille ! Comme rit la campagne ! Les fleurs jaillissent De chaque rameau Et mille

Comme dans l’aurore Ton feu me caresse, Printemps, bien-aimé ! Par mille félicités d’amour Se presse contre mon cœur De ta flamme

Ceci ne sera pas la dernière larme Jaillissant brûlante de ce cœur Qui dans une nouvelle indicible torture S’apaise en accroissant sa

Wer reitet so spät durch Nacht und Wind? Es ist der Vater mit seinem Kind; Er hat den Knaben wohl in dem Arm, Er faßt ihn sicher, er hält ihn