Johann Wolfgang Goethe›Poezii

Splendid răsună când poetul Ba cu un soare, ba c-un rege se compară Dar când străbate sumbre nopți, cu-ncetul El își ascunde fața lui

Cum de, pretutindeni, omul Se tămăduiește? Orișicui i-e drag de zvonul Ce se rotunjește. Zvârle tot ce-ncurcă mersul! Nu-ncerca

Dat e grecului, din lut Chipuri să dureze, De făptura mâinii lui Să se minuneze. În extaz, prin Eufrat Noi ne trecem mâna, Și-n fluidul

Ca nicovala e țara, stăpânitoru-i ciocanul. Poporul cu tabla-l asemui, ce-n mijloc se-ndoaie. Vai de tabla sărmană, când lovituri

Soră din întâii zori, În tristețe, duioșie! Ceața-nvăluie-argintie Chipul tău fermecător, Zvonul lin, sub pasul tău, Scoală-n peșteri

Vremuri nebune-am trăit și am avut grijă Eu însumi nebun să mă port, cum vremea-mi cerea. Traducere Maria Banuș

Să trăiesc vreau, cum îmi place mie. Stați cât vreți în corturi și căscioare, Eu o iau, spre depărtări, călare, Numai stele peste

Cum trăiești? Spune! Trăiesc! Și de-ar fi hărăzite Omului sute de ani, tot mi-aș dori ziua de mâine, ca azi. Traducere Maria

„Totul se lămurește – îmi spune-un cirac – Din teorii înțelept predate nouă de dascăl”. Sigur, îndată ce crucea de lemn ați cioplit-o

O, cum luam seama-nainte la toate anotimpurile, Primăverii-i uram bun venit. De toamnă dor îmi era! Acum nici vară, nici iarnă nu-i, de când

Un cap rotund de bucle plin – Și dacă pot să trec mereu, mereu, Cu mâinile-mi prin păru-acesta greu, Până-n adânc sunt teafăr și senin. Și

„Tu te ocupi cu botanica? Optica? Ce faci? Nu-i de mai mare folos inimi duioase să miști?” Ah, duioasele inimi; Orice cârpaci le poate

Prinții-și imprimă ades în aramă slab argintată Respectabilul chip; poporul, o vreme, se-nșală. Șarlatanii-și imprimă pecetea gândirii-n

Viața omului ce-i? Totuși cu miile pot Viața să-i judece: ce și cum făptuit-a. Și mai puțin un poem e; totuși cu miile-l gustă, Cu

„O gospodină de-aș fi, la casa-mi, să am eu ce-mi trebui, Cinstită aș fi și voioasă, cu drag săruta-mi-aș bărbatul.” Așa îmi cânta,

Mistică limbă, numitu-te-au, Pe tine, Haviz cel sfânt, Și nu pricepură bucherii Prețul aflat în cuvânt. Mistic îți dară porecla, Sminteală

Voios meșteșug, poezia; doar cam scump îl găsesc; Cărticica sporește, însă țechinii se duc. Traducere Maria Banuș

Cugetul, în bucurie, Năzuit-a, cu ardoare, Să descopere, să știe Ce-i natura, creatoare. Veșnic una-n fiecare Ea se-arată înmiit; Mare-i

Ce grav arăți, iubitul meu! Mai vie E marmura, ca fața ta de gheață; Ca statuia-ți, tu nu dai semn de viață; Mai blândă-i piatra, de-o

„Lume bună tu nu ai văzut? Cărticica-ți ne-arată Doar saltimbanci și popor, ba chiar și ceva mai de rând”. Lume bună-am văzut; bună, se

Marea vedeam strălucind, valul cel blând licărea; Vesel sub vântul prielnic, pânza plutea mai departe... În inima mea nici un dor;

Ah, voi zei, zei prea puternici, Colo sus, în ceruri vaste! De ne-ați da, pe lumea asta, Hotărâre, bărbăție, V-am lăsa, zei buni, doar

Un flăcău în câmp zări Floarea de răsură, Mândră-n straie purpurii. Dulce-n inimă simți O săgetătură, Roșu, roșu trandafir, Floare de

„Tu spui că anii-ți luară multe, ție: Plăcerea-n jocul simțurilor, vie; Îți amintești nimicuri fermecate De ieri – meleaguri poți