Johann Wolfgang Goethe›Poezii

Ce-i un boboc de trandafir se știe Abia când clipa este prea târzie Și unul singur stă pe vrej, anume, S-arate ce sunt florile pe

Nobil omul să fie, Bun, inimos! Îl deosebește De toate făpturile Ce le cunoaștem. Slavă necunoscutelor Supreme făpturi, De-abia

Din perina pufoasă, Al strunei mele grai Auzi-l somnoroasă, Dormi! Ce alt dor mai ai? Sub struna-mi ce cuvântă Al stelelor

„O gospodină de-aș fi, la casa-mi, să am eu ce-mi trebui, Cinstită aș fi și voioasă, cu drag săruta-mi-aș bărbatul”. Așa îmi cânta, printre

Ca nicovala e țara, stăpânitoru-i ciocanul. Poporul cu tabla-l asemui, ce-n mijloc se-ndoaie. Vai de tabla sărmana, când lovituri

Stricați voi bucuria calmă! Lăsați-mă lângă pahar, Să-nveți poți mult cu alții-n valmă, Dar să te bucuri – singur doar. Traducere

Nu te căi, o iubito, că mi te-ai dat așa iute! Crede-mă, nu gândesc josnic, nu gândesc rău despre tine. Deosebirile-s ale lui Amor săgeți;

Pietre, dați-mi un semn, vorbiți, înalte palate, Străzi, o vorbă rostiți! Demone, nu te arăți? Însuflețit este tot, da, între sfintele-ți

Solemn îl vedem pe doge mergând alături de nunțiu; Pe Domnul îngroapă; unul pecetluie piatra; Dogele ce se gândește, nu știu; celălalt

„Tu te ocupi cu botanica?optica?ce faci? Nu-i de mai mare folos inimii duioase să miști?” Ah, duioasele inimi; Orice cârpaci le poate

„Lume bună tu nu ai văzut? Cărticica-ți ne-arată Doar saltimbanci și popor, ba chiar și ceva mai de rând”. „Lume bună-am văzut; bună, se

Sarcofagii și urne împodobesc păgânul cu viață; Fauni dansează-mprejur; cu al bacantelor cor Fac un șirag colorat; grăsunul cu coapse de

Cum trăiești? Spune! Trăiesc! Și de-ar fi hărăzite Omului sute de ani, tot mi-aș dori ziua de mâine, ca azi. Traducere Maria

Voios meșteșug, poezia; doar cam scump îl găsesc; Cărticica sporește, însă țechinii se duc. Traducere Maria Banuș

Gondola aceasta c-un leagăn lin clătinat o asemui, Iar umbrarul deasupra pare-un sicriu uriaș. Tocmai așa, clătinați, noi plutim între leagăn

Vremuri nebune-am trăit și am avut grijă Eu însumi nebun să mă port, cum vremea-mi cerea. Traducere Maria Banuș

Asta-i Italia pe care-am lăsat-o. Prafu-i la fel, Străinul la fel pungășit e, orișice-ar face. Cinstea germană zadarnic o cauți în toate

Viața omului ce-i? totuși cu miile pot Viața să-i judece: ce și cum făptuit-a. Și mai puțin un poem e; totuși cu miile-l gustă, Cu miile-l

Totul dă veste că vii! Când soarele mândru răsare, Sper că-n curând vei urma. Pasu-n grădină de-ți porți, Roză tu ești peste

Marea vedeam strălucind, valul cel blând licărea; Vesel sub vântul prielnic, pânza plutea mai departe... În inima mea nici un dor;

„Totul se lămurește – îmi spune-un cirac – Din teorii înțelept predate nouă de dascăl!” Sigur, îndată ce crucea de lemn ați cioplit-o

O, cum luam seama-nainte la toate anotimpurile, Primăverii-i uram bun venit. De toamnă dor îmi era! Acum nici vară, nici iarnă nu-i, de

Prinții-și imprimă ades în aramă slab argintată Respectabilul chip; poporul, o vreme, se-nșeală. Șarlatanii-și imprimă pecetea gândirii-n

Ca zorii-n văpăi Sclipirea-ți mă-nconjură, Ceas primăvăratic, Iubitule! Cu-adâncul iubirii extaz Pătrunde-n inima mea Sfânta