George Topârceanu

Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite si mânjite, Zece ouă înrosite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: - Ce vă

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, Se plimba o cotofana Cand in sus si cand in jos. Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in

I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns

Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul

E larmă și trenul stă gata să plece, Vagonul se umple de oameni străini. Mi-e inima strânsă, e șapte și zece, Mă-ntorc la fereastră și stau ca pe

Locuiam într-o odaie La al patrulea etaj, Strada Universității, Casă mare cu grilaj. Casa asta, din păcate, C-un proprietar bigot, N-avea

Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul

Locuința mea de vară E la țară... Acolo era să mor De urât și de-ntristare Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă,

Peste dealuri zgribulite, Peste tarini zdrentuite, Avenit asa, deodata, Toamna cea intunecata. Lunga, slaba si zaluda, Botezand natura

Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi

(când se ridica cortina, după cele trei semnale, s-aude dintre culise): UN GLAS Nu-i gata! Jos cortina! DRACUL (apărând pe scenă în

Tanta, domnisoara Tanta E-o duduie foarte sic, Zvelta, cu ochi mari si negri, Cap

Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de

Ploua stupid... Cerul isi scutura Ca dintr-o ciutura Frigul lichid. Cardul de ciori- Neagra pecingine, Flori de funingine

Leul s-a-mbrăcat odată Într-o piele de măgar, Să colinde țara toată Din hotar până-n hotar, Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători) Cu

Frumoasă ești, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când de sub frunze moarte ies În umbră

Ați văzut prea bine, că la consultații Doctorii te-ntreabă despre emanații Vor să știe tonul, abundență, faze, Unii le zic vânturi, alții le zic

Pe-aici cînd plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori două. Că ziua 0plouă, plouă pe-nserat, Și când se crapă iar de ziuă, -

. . . . . . . . . . . . . . . . Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se

Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? În care grotă din povești Ai hibernat – o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Și coapse fine, Abia

„Per amica silentia lunae...“1 Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă, Trebuind să treacă într-un loc o apă Peste-o punte-ngustă - și fiind grăbit, Și-a chemat argatul și i-a

Ca un val de cer senin Prins in volbura nomada Curge vantul cristalin Pe campia de zapada. Fara urma, fara tel,

Octombrie-a lasat pe dealuri Covoare galbene si rosii. Trec nouri de argint in valuri Si canta-a dragoste cocosii. Ma uit mereu la barometru Si

Peste fagi cu varfuri sure A cazut amurgul rece. Inserarea muta trece Furisata prin padure. Spre apus abia s-arata Printre crengi,

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîdurile mele s-or afunda

Trec anii, trec lunile-n goană Și-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre

Sus, pe gardul dinspre vie, O gaina cenusie Si-un cocos impintenat S-au suit si stau la sfat: -Ia te iuta, ma rog tie, Cat de sus ne-am

,,N-o mai iubesc\'\', zisese Biata-mi inima naiva. Dar vazandu-te pe tine, A cazut in recidiva. Supararile iubirii Sunt ca ploile cu

Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui

Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, - O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe

I Sus, prin crangul adormit, A trecut in taina mare, De cu noapte risipind Siruri de margaritare Din panere de argint, Stol balai

Doamne, tu te ții de glume? Nu ne vezi mizeria? Pentru ce-ai lăsat pe lume Geruri ca-n Siberia? * Nu mai este

„N-o sa mai iubesc” zisese Biata-mi inima naiva Dar vazandu-te pe tine A cazut in recidiva Supararile iubirii Sunt ca ploile cu soare Repezi,

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Și-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, - Dar tu te-ai îngrijit,

Ați văzut prea bine că la consultații Doctorii te-ntreabă despre emanații. Vor sa știe totul: abundență, faze, Unii le zic \"vînturi\", alții

Tristeți de după amiezi ploioase Și de nostalgice obsesii, Când stai cu storurile trase Și-aștepți să vie ora mesei. Tristeți de străzi pustii

Aș vrea să mă-nvețe pictura Un Rembrandt maestru, - să-ți fac Din carmin și purpură gura Așa cum ți-a dat-o natura, Aprinsă ca floarea de

Daca nu ne-am fi-ntalnit (Absolut din intamplare) Tu pe altul oarecare Tot asa l-ai fi iubit. Daca nu-ti ieseam in drum Ai fi dat cu

In noaptea trista care ne desparte, Tu poate simti in jurul tau suspine Si falfairi de aripi si de soapte... E dorul

Un betiv din lumea toata (Care se numeste Nae), Ce fusese rupt odata De nevasta-sa-n bataie, Auzind cum

III. Masa Din văzduh abia s-aude Þipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vânătorii. Toți cu pușca lângă

Pastrand intacta adormita spuza In coltul tau, stai rece si ursuza O, inutila mobila, pesemne Te-ai suparat ca nu-ti mai cumpar lemne? Tu nu-ti

Tu care ma privesti cu voie buna Necunoscut prieten inocent Tu vei muri la noapte, peste-o luna, Sau peste zece ani – indiferent. Un mare

Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? În care grotă din povești Ai hibernat - o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Și coapse fine, Abia

Liniste. Caldura. Soare: Salciile plingatoare Stau în aer, dormitind. Un vitel în rîu s-adapa Si-o femeie, lângă apa, Spala rufele,

Ostile păgîne pasă la hotare. Mihai-Vodă sade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Cînd deodată-n sală intră-un sol turcesc. -

Doamne, tu te ții de glume? Nu ne vezi mizeria? Pentru ce-ai lăsat pe lume Geruri ca-n Siberia? * Nu mai este

Am stat o clipă-n loc s-ascult: Ce freamăt lung s-aude?... Doar vântul apa scutura Din ramurile ude. Și pașii mei foșneau ușor Pe frunzele

Tii minte tu, iubita mea, O noapte de argint in care Mi-ai aratat pe cer o stea Din Carul mare? Cu fata-n sus, spre Dumnezeu Lasandu-ti capul

Eu sunt un genial amestec De Poezie Și de Proză, Eu sunt extrema întrupare și ultima metamorfoză A Spiritului, care luptă de zeci de veacuri

I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n

I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din

Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat Vrei să mă spânzuri, vasăzică?... Când te-am citit, în adevăr, Îți dau cuvântul că de frică Mi s-a

În opera multor poeți mari și mici, poți găsi câteodată – dacă le cauți – curioase scăpări din vedere, care contrazic violent ordinea naturală a

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din

Greu mi-i dragă fără tine Și te chem de-atâtea ori. Nu din zori și până-n seară, Ci din seară până-n zori. (G.Topîrceanu)

Mult onorate doamne, Distins auditor! La festival când vine, tot omul e dator S-asculte, înainte de partea amuzantă, O conferință lungă și

Peste firea muta doarme Cerul plin de stele. Patru plopi ascund in umbra Casa dragii mele. Dar mi-a fost pesemne calea De-un dusman

În pădurea de cristal Ca un alb decor de teatru, Stau copacii vertical (Trei plus douăzeci și patru). Înger trist de abanos, Înger mic S-a

Fratele nevestei unui negustor A venit odata pe la casa lor Zicand ca la noapte, maine, cine stie Are gand sa plece in calatorie Si ca, prin

O, blestemata curiozitate! Deunazi, cu ganduri indiscrete, Am profanat odaia unei fete, - Acest muzeu de lucruri parfumate. Albumul ei cu

Lira spanzurata-n cui Cam de mult am parasit-o De uratul tau, iubito Si de dragul nimanui Degetele-mi amortite Abia luneca pe strune Toate

Rumegand cocenii de pe langa jug, S-a-ntrebat odata boul de la plug: - Doamne, pe cand altii huzuresc mereu, Pentru ce eu

De doua ceasuri tremurand in strada Cu ochii plini de muta resemnare Isi face planuri extraordinare Si-n mintea lui rosteste o tirada -„Poftim

Cand pleca odata la razboi un om i-a strigat o cioara dintr-un varf de pom: „du-te la bataie, pentru tara mori, si-ti va da nevasta un copil din

Ca o cometă fără coadă Ai apărut pe firmament Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, - Dar n-ai talent. Ai tot ce-ți trebuie: hârtie, Cerneală, public

Plouă stupid... Cerul își scutură Ca dintr-o ciutură Frigul lichid. Cîrduri de ciori – Neagră pecingine,

Frumoasă ești, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când de sub frunze moarte ies În umbră

Ea-și pune voalul cu mișcări discrete. El stă cuprins de-o presimțire gravă. Cerșindu-i mut o clipă de zăbavă. Sărută brațul zâmbitoarei

Tu, „cap de studiu“, mobilă intactă, Discret tovarăș de proiecte mari, Tu reprezinți persoana mea abstractă, - Un alter ego fără ochelari. Și

Ah, războiul blestemat Câte văduve-a lăsat În durere - și câți prunci Au rămas orfani de-atunci! Dar când stai să te gândești, Toate cele

Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa

Mult onorate doamne, Distins auditor! La festival când vine, tot omul e dator S-asculte, înainte de partea amuzantă, O conferință lungă și

Muza Ridică-te, poete! Ia-ți lira și suspină. Poetul Dar n-am nici gaz în lampă, nici praf de zacherlină. Muza Ridică-te, poete și cântă

Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite și mînjite, Zece ouă înroșite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: - Ce

...Ba mata ești tip ridicol! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care Pare Că-mi faci treizeci de

Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii, Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gîndul, rămas

Frumoasă ești, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară… Când de sub frunze moarte ies În

(Replică) A fost un om ca orice om de treabă Ca tine și ca mine bunăoară, Și care niciodată nu se-ntreabă Ce interes au oamenii să moară. Așa,

O zi nefasta m-a adus pe lume In veacul vostru de melancolie Durerea mea – prilej de veselie Si cugetarea mea – un lant de glume … Nu,

De doua ceasuri tremurand in strada Cu ochii plini de muta resemnare Isi face planuri extraordinare Si-n mintea lui rosteste o

Am plîns și eu în versuri pesimiste Amorul meu dintîi, ca orice om. Și poate că aș fi sporit cu-n ton Biblioteca sufletelor triste. Dar azi

Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu Credeam că-i numai o poveste. Când colo este Adevărat! Aflai aseară trista veste... Eu am pe cap

Păstrând intactă adormita spuză, În colțul tău, stai rece și ursuză. O, inutilă mobilă, pesemne Te-ai supărat că nu-ți mai cumpăr lemne? Tu

Se stînge amurgul cu roșii văpăi, Și noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munți și pe văi, Înaltă și clară. La marginea apei să-și caute vad O

Pastel Din asfintit, de peste munte, Rasfringeri rosii de amurg Se sfarma-n licariri marunte Si-n Dunarea umbrita curg. Dar unda tulbure

Toamna în parc Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De

Trec pâlcuri de răchită și stâlpii fug întruna, Pe cer în clarul zilei ne urmărește luna, Și trenul deopotrivă la-ntrecere cu ea Aleargă peste

În vespreala simfonie tronează liniștea regală Și parcul rozelor senzații cu-ndoliate crizanteme Sonor deșteaptă cascadarea de note vagi în

Un magar s-a pus in greva, nu se stie pentru ce... Esti folositor, vezi bine, Dar sa nu crezi ca pe lume nu se poate fara tine.

Iubite domnule Ciornei, După o catastrofă financiară suferită într-o duminică, astă-vară, pe hipodromul de la Băneasa, m-am trezit a doua zi

De doua ceasuri tremurand in strada, Cu ochii plini de muta resemnare, Isi face planuri extraordinare Si-n mintea lui sopteste o

Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! - Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori

Daca nu ne-am fi-ntalnit Absolut din intimplare Tu pe altul oarecare Tot asa l-ai fi iubit Daca nu-ti ieseam in drum Ai fi dat cu

Coada coloanei a ajuns deasupra malurilor și s-a oprit de-a lungul unui drum îngust, care curge cotit, printre livezi, spre Dunăre. După un cuvânt

Drumuri lungi în soare, subt arșița verii pe sfârșite… De nu știu câte zile, mergem într-una către miazăzi, ne afundăm tot mai mult în pământul

Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui

Am ajuns la Razgrad. Trecem pe la marginea orașului, pe uliți cu aspect oriental, într-o mare învălmășeală de colb, de câini stârniți de prin

24 august, spre seară… Mitralierele dușmane bat fața Dunării, din mal până-n mal. Subt ropotul lor intermitent, șiruri de bulbuci mărunți apar pe

Balada unui greier mic Peste dealuri zgribulite, Peste tarini zdrentuite, A venit asa, deodata, Toamna cea intunecata. Lunga, slaba si

Pastrand intacta adormita spuza In coltul tau, stai rece si ursuza O, inutila mobila, pesemne Te-ai suparat ca nu-ti mai cumpar lemne? Tu nu-ti

Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul

Cum ar face-o un student sarac Pastrand intacta adormita spuza In coltul tau, stai rece si ursuza O, inutila mobila, pesemne Te-ai suparat ca

Je fis un voeu tendre : Je cueillerai la fleur Où il va descendre, Pour guérir mon coeur. Il vole, il hésite, il monte, il descend -- Puis

Que de fois, mon amour, auprès du feu qui tremble, Pénétrés par les doux regrets du jour mourant, Nous restâmes rêveurs à regarder ensemble Les