Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Aeroplanul

poezii pentru copii

de George Topârceanu(2005)

1 min lectură

Mediu
Spre apusul de jăratec
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb și mare cât un taur.
Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un țânțar cu coada lungă
Și cu aripi nemișcate.
Crește-n asfințit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar țânțarul
Umple liniștea de larmă...

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
48
Citire
1 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

George Topârceanu. “Aeroplanul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/george-toparceanu/poezie/aeroplanul

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.