Răspunsul cometei
de George Topârceanu(2005)
2 min lectură
Mediu
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cînd astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică... nu era de loc !
El de-abia azi cînd scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit...
Planetele cu sateliții,
Purtîndu-si mîndre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
Și m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormîntul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburînd prin spații,
Căci nu disprețuiam Pămîntul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Și-aveam de gînd - ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritîndu-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vîrtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
Dar cînd văzui ce... porcărie
(Să-mi ierți cuvîntul) ați făcut,
Cît sînge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare si rușine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, post restant.