Armonii vesperale
de George Topârceanu(2006)
1 min lectură
Mediu
În vespreala simfonie tronează liniștea regală
Și parcul rozelor senzații cu-ndoliate crizanteme
Sonor deșteaptă cascadarea de note vagi în catedrală
Orizontând în ritmul mistic albumul stinselor poeme...
Și-n aiurarea muribundă convoi de ore funerare
Pătau lințoliul de mistere cloroformate în sudrină,
Pe când banalele foburguri filtrau tăcuta orchestrare
A cimitirului spasmodic iluminat de luna plină.
O, socluri diafanisate de nostalgii și de torente,
Cântări funebre de silabe crispate în amurgul trist!
Ce rugi bizare palpitară în la bemol, când transparente
Se desenau în atmosferă pe cerul dur de ametist?
Alcovuri magice, safire punctează pacea violetă.
Cu gesturi pale și acute spre negre sfere siderale,
În calmul pur al simfoniei apare-o neagră siluetă.
Și liniștea regală cade cu emanații vesperale...