Vara la țară
de George Topârceanu(2004)
2 min lectură
Mediu
Locuința mea de vară
E la țară...
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.
Nu exista berărie,
Nici regie...
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfa proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jândar\'.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.
Și te poartă sub escortă
O cohortă
De țânțari subțiri la glas,
Înzestrați la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenție de nas...
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
\"CE-AI CU NOI, MÃ?
PENTRU CE SÃ DÃM CU VAR?\"
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat!)
Dar în zori încep cocoșii
Păcătoșii,
Că să facă iar scandal,
Să te sături de viața
Și dulceața
Traiului patriarhal!
De-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb\'e altă cură
În natură
Să mă duceți cu alai!
Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și de praf!
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate,
Dați-mi cinematograf!
Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin!