George Coșbuc

La pasa vine un arab, Cu ochii stinsi, cu graiul slab. - \" Sunt, pasa, neam de beduin, Si de la Bab-el-Mandeb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii

Mama In văduri ape repezi curg Si vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc

Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce

COLINDATORII Cad fulgii mari,încet zburând Si-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. Demult și patul

A venit un lup din crâng, Și-alerga prin sat să fure Și să ducă în pădure Pe copiii care plâng. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu c-o

Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi – Veniți cu bine! De frunze și de cântec

Toamna târziu, În noaptea cu lună, Cum vâjâie codru Și geme, și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine, și crește Mai iute, mai

A-nceput de ieri sa cada Cite-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si

Priveam fără de țintă-n sus - Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaș cu fruntea-n soare, De

DUSMANCELE Las\' ochii, mamă, las\' să plânga! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug, de-acea sunt

Pe umeri pletele-i curg râu - Mlădie ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd,

Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n

Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda-i Un bărbat grozav de tare. Lordul John prinzând de veste Cine e și unde este, Vrea să știe dacă e

În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii

Am găsit-o ieri în prun, Dar - să nu grăbiți ocara! - I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: -\"Ești nebun? Pune scara!\" -\"Dacă-njuri, eu

Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n

Zarile de farmec pline, Stralucesc in luminis; Zboara mierlele-n tufis Si din codri noaptea vine Pe furis. Care cu poveri de

Pocnind din bici pe langa boi, In zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Si de pe bici l-am cunoscut, Si cum teseam, nici n-am

Avea si dansul trei feciori Si i-au plecat toti trei deodata La tabara, sarmanul tata! Ce griji pe dansul, ce fiori, Când se gaindea ca-i

O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste

Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma

E lung pamantul, ba e lat, Dar ca Sageata de bogat Nici astazi domn pe lume nu-i, Si-avea o fata, -- fata lui -- Icoana-ntru-un altar s-o

Flamânt și gol făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și câine eu ți-am fost! Ciocoi pribeag ,adus de

Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă, Mama-i dusă-n sat, cu dorul Azi e singur puișorul Si-am închis ușa la tindă

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Pădurea iarna doarme, c\'așa vrea Dumnezeu. Și numai câte-un viscol o bate uneori, Ea plânge atunci

Copiii nu-nteleg ce vor, A plange e cumintia lor. Dar lucrul cel mai las in lume E un barbat tanguitor. Nimic nu-i mai de ras ca plansul In

Era baiat frumos la chip si blind, El a venit acasa azi oftind; Si mama-sa, vazindu-l suparat, L-a strins la piept, pe ochi l-a sarutat Si-a zis,

Mama zice din Scriptură: - “Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut

Nu te-ai priceput! Singur tu nu mi-ai plăcut, Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! Þi-am fost dragă, știu eu bine,

La oglindă Azi am să-ncrestez în grinda Jos din cui acum, oglinda, Mama-i dusa-n sat, cu dorul Azi e singur puisorul Si-am inchis usa la

Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l

POMUL CRACIUNULUI Tu n-ai văzut pădurea,copile drag al meu- Pădurea iarna doarme,c-asa vrea Dumnezeu, Si numai câte-un viscol o bate

Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Mai știu eu ce-aș vrea

În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară

Legenda poporală din jurul Năsăudului I Frunză verde tulburea, Avea Lena - nici ca ea - Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată

În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică și mai

I Venise fata de-mpărat Cu alte fete pe-nserat S-aducă apă din izvor - Din zări un tânăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana

Ești schilav tot! Un cerșetor Te-ntorci acum acasă, Și ce fecior frumos erai! Dar oricum ești, ce-ți pasă! Tu vei vedea iar satul tău Și casa

Copiii nu-nteleg ce vor: A plânge-i cumintia lor. Dar lucrul cel mai las în lume E un bărbat tinguitor. Nimic nu-i mai de ris ca plinsul

Sunt eu de vină, mamă, Sunt eu de vin-acum ? El m-a-ntâlnit odată În zori de zi pe drum ; Glumind m-a strâns de mână, Și ce-i dacă m-a strâns

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra

\"Va veni sa va cuprinda Un flacau cu negre plete Si frumos cum nimeni nu-i: Voi fugiti sa nu va prinda! Usa s-o-ncuiati la tinda, Ca, de va

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. - „Þi-l duc eu!” - ”Cum?” – ”Pe plată!” Iar ea, cuminte

I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz - Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și

Viața asta-i bun pierdut Când n-o trăiești cum ai fi vrut! Și-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am

Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci de mine că-s

Dunărea vorbea cu Oltul: - “Tu, copile drag al meu, Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu - Plouă mult la voi la munte, Sate și câmpii

Biserica stă tristă pe golul mal al mării - O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat. Și bârne și

Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! Nu-mi fi inimă dușmană Când vezi răul lângă mine - Haide, prinde-mă mai bine De

Iedera care se-ntinde Pe pământ, rămâne slabă, Toți o sfarmă cu piciorul, Și ea veștejește în grabă, Dar, când iedera se-nalță, Tot mai sus și

A fost un tânăr împărat – De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind

Stătea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior Și ea plângea: - \"Un spin în cale! De ce tot râzi? Ah, cum

Avem o mândră țară - Prin timpi de jale-amară Strămoșii se luptară S-o scape de stăpâni. Azi singur noi, românii Suntem în ea stăpânii, Sus

Scumpă țară românească, Cuib în care ne-am născut, Câmp pe care s-a văzut Vitejia strămoșească, Scumpă țară românească, Te salut! Și-a mea

FATMA In faptul dimineții,prin parc,îngândurată Se plimbă visătoarea Fatma, frumoasa fată A mareluiBen-Omar, califul din Bagdad- Si tinerele-I

Þară-avem și noi sub soare, Și-o râvnesc dușmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi bine, E bogată,

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii, Despre crai cu stemă-n frunte,

Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n râu adapă, Pe când vine după apă Cu vas alb pe cap Despina. Dar din munte, de pe creastă, George cată-n văi

Baladă I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară

Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. -

I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt

Uite de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinul ocară Și zoresc,că-i om nebun Cine crede-n hori și fete- Eu pe cinstea

Þi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlădiță ruptă, Și-ți cântai amarul din caval și nai. Dar cumplit tu fost-ai când

Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea

Sulamita La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de cătră

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinată. Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și

Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile

Azi am sa-ncrestez in grinda Jos din cui acum, oglinda! Mama-i dusa-n sat! Cu dorul Azi e singur puisorul, Si-am inchis usa la tinda Cu zavorul.

Caii sar și frâu-și mușcă Jos prin văi e fum de pușcă, Corbi s-arată croncănind. Stau de-atac dușmanii gata - Uite-o-n zbor

Lordul John Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e și de-unde

Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că

Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e

Pe sub dealurile Plevnei Doarme spaima și fiorul, Soarele-și ascunde fața Și-ngrozit se-ntoarce norul Să se ducă-ntr-alte părți. O, a fost

Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-și au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste

- “Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc.” - “Lasí să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Și-i

Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la

Dacă te-am rugat vrodată, suflete, să spui, să spui, Ai tacut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale, Eu am fost sărmanul cui. Palmele spre

Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura

Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe

Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu

Cântăm libertatea și numele sfânt Al țării străvechi și-al acestui pământ! Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte și-n

- Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme

La ceasul trei pornirăm iuți, Dar ne-am întors în văi bătuți. Din nou am dat asalt erou, Dar ne-am întors bătuți din nou. De-al treilea rînd

La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el

Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine - Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i

Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume

Stau acum pe-o buturugă Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste Sutele de

Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul - În ranele tale durutul sunt eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când

La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt

Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur

Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese

\"Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții via, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați

Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui. Stau neguri pe

Mama În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc

Sunt suflet în sufeltul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul - În ranele tele durutul sunt eu Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. - > - > - > Iar ea, cuminte fată, Se și-nvoiește-ndată - De ce-ar

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. - \"Þi-l duc eu!î - \"Cum?î - \"Pe plată! Iar ea, cuminte

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra

Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd, îngălbenesc; Și

A-nceput de ieri sa cada Cite-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si