Toamna târziu, În noaptea cu lună, Cum vâjâie codru Și geme, și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine, și crește Mai iute, mai

Copiii nu-nteleg ce vor, A plange e cumintia lor. Dar lucrul cel mai las in lume E un barbat tanguitor. Nimic nu-i mai de ras ca plansul In

Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Mai știu eu ce-aș vrea

Ești schilav tot! Un cerșetor Te-ntorci acum acasă, Și ce fecior frumos erai! Dar oricum ești, ce-ți pasă! Tu vei vedea iar satul tău Și casa

Sunt eu de vină, mamă, Sunt eu de vin-acum ? El m-a-ntâlnit odată În zori de zi pe drum ; Glumind m-a strâns de mână, Și ce-i dacă m-a strâns

Iedera care se-ntinde Pe pământ, rămâne slabă, Toți o sfarmă cu piciorul, Și ea veștejește în grabă, Dar, când iedera se-nalță, Tot mai sus și

Avem o mândră țară - Prin timpi de jale-amară Strămoșii se luptară S-o scape de stăpâni. Azi singur noi, românii Suntem în ea stăpânii, Sus

Scumpă țară românească, Cuib în care ne-am născut, Câmp pe care s-a văzut Vitejia strămoșească, Scumpă țară românească, Te salut! Și-a mea

Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n râu adapă, Pe când vine după apă Cu vas alb pe cap Despina. Dar din munte, de pe creastă, George cată-n văi

Sulamita La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de cătră

Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e

Cântăm libertatea și numele sfânt Al țării străvechi și-al acestui pământ! Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte și-n

La ceasul trei pornirăm iuți, Dar ne-am întors în văi bătuți. Din nou am dat asalt erou, Dar ne-am întors bătuți din nou. De-al treilea rînd

Stau acum pe-o buturugă Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste Sutele de

La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt

Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur

Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese

\"Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții via, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați

Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui. Stau neguri pe

Sunt suflet în sufeltul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul - În ranele tele durutul sunt eu Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. - > - > - > Iar ea, cuminte fată, Se și-nvoiește-ndată - De ce-ar

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. - \"Þi-l duc eu!î - \"Cum?î - \"Pe plată! Iar ea, cuminte

Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd, îngălbenesc; Și

Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd, îngălbenesc; Și