Pomul Craciunului
de George Coșbuc(2004)
1 min lectură
Mediu
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c\'așa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Și zboară\'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă\'ncet; și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s\'anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumina și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr\'însă Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.
Departe într-un staul e\'n față-acum Isus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus.
Dar el e bun si\'mparte la toți câți îl iubesc,
Tu vino, și te\'nchină, zi: \"Doamne-ți mulțumesc\".