Cântecul Redutei
de George Coșbuc(2005)
2 min lectură
Mediu
În redută numai lei;
Uite-i, mă, bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică și mai și pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.
Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt toți oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură -
Mașala’, cu ei te prinzi?
Ce te uiți tu, că sunt goi?
Așa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâiesc din dinți, mă, vere -
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.
Și-ntr-o zi - să vezi acu-
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergând în fuga mare
Drept la Vidin s-abătu.
Strig-Osman: - „Păsat vă fac!
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mâncați pilaf degeaba –
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ți viu de hac!”
Turcii, toți gândeau: „Poftim!
Să dezbraci p-un gol ca napul –
Cu ce-și bate pașa capul!”
Și-i strigară: - „Cioc selim!”
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: - „Sărim, sărim!”
Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.
Noi strigam atunci din tun:
-„Ce fugiți, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii!
Stați, și dați-ne tutun.”
Ei de stat n-au stat nici unul,
Dar ne-au azvârlit tutunul,
C-așa-i turcul, suflet bun…
Acest cântec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloae,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Și gândeam: „Tu râzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate!
Las’ că prind pe-Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui!”
(volumul „Cântece de vitejie”)