Poetul
de George Coșbuc(2005)
1 min lectură
Mediu
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Și-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ți întinde paharul.
Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiași cruci,
Unindu-ne steagul și larul,
Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inima-n inima neamului meu
Și-i cânt și iubire, și ura -
Tu, focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu;
Voința ni-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre masura.
Izvor ești și ținta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aș grei vrun cuvânt
Cum nu-ți glăsuiește Scriptura,
Ai fulgere-n cer, tu, cel mare și sfânt.
Și-nchide-mi cu fulgerul gura!
Ce-s unora lucruri a toate mai sus
Par altora lucruri deșarte.
Dar știe cel ce compasul și-a pus,
Pe margine lumii-ntre viața și-apus.
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu,
Și secolii-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi nerupta sa parte!