Virgil Titarenco

petale de tablă verzuie legate cu sfoară umbresc crucifixul în baldachine fumigene bătrînii moțăie în cercuri mistice rugîndu-se unui sfînt de serviciu desuet la curtea regelui Arthur îngerii se bat

eram niște oameni obișnuiți mîncam pîine proaspătă ruptă cu mîna și ceapă în rata de malu\' mirosind a motorină și praf seara undeva către dealu\' pricina cînd nea pamfil o băga într-a treia de nu îl

goană după dimineți (cuvintele mele sînt pentru urechile nebunilor înțelepți) zidit-am femeia din mine cu ochii deschiși spre apus în lacrima de argint a oglinzii (ană marie vina ta este

să nu mă căutați și-așa mi-am lăsat prea multe urme și umbre ca și cum soarele ar ucide odată pătruns în mare toate amintirile sufocîndu-le în mine ca într-o epavă naufragiată spre

sub gîndurile mele pășesc încet pietrele încovoindu-se ape le îmbracă în somn le mîngîie trupurile statui cu tălpi șlefuite în șerpuiri pentatonice dincolo de fosforescența întunericului

mă înfășor ca un embrion în jurul verbului firii năpîrlind urlete în limba seminței cu aripi durerile nașterii mele se preling pe marginea stupului-uter ca o miere de aur aburindă înot în

septembrie din nou între ape funiile ploii atîrnă potopul abis în abis de furtună miroase cremene linsă de fulger pietrele sorb cerul din băltoace-mpreună e noapte fugărită-n sfîșieri de

am în dinți un gust de sare și zahăr spart în cioburi sticloase gheață și ametist poate pelin de absinth înghit aproape silit de tine de mine sau poate din frica de a fi nevoit să scuip

uneori îmi vopsesc umerii în culorile neputinței ca un drapel așezat pe crucea ruginită a unui mormînt de tată alteori sap cu dinții tranșee pentru următorul război și gropile

gata ne facem bagajele plecăm de pe planeta asta cheală senilă cu peruca ei oxigenată aici nici o dilemă nu mai e de spulberat nici măcar o catastrofă japoneză de hîrtie nici măcar un poem

întuneric stau împietrit afazic în fața acestei foi de hîrtie albul ei mă îngheață mă desfigurează încet într-un refuz permanent ne studiem reciproc slăbiciunile cutele alternativele numărăm

motto: You are demonstrative with those you love. e încă devreme mă caută prin buzunare timpul cîine credincios dar flămînd într-o doară îmi linge moartea pe față am mîinile goale ușor ridicate spre

embrionul orb al gîndurilor sărea peste litere vorbind cu el însuși se împiedica în păienjenișul sunetelor lăsa un fel de adormire între el și lumea vinovată cu zumzetul ei cu nevoia de

Bărbatul poet e puțin femeie. Nu are sîni dar se excită la gîndul că perfecțiunea poeziei lui e asemeni unui sîn ascuns în tunica mătăsoasă a cuvintelor-oracol. Nu are pîntec dar visează la dureri