un fel de colind

Prima oară îmi era frică să mă apropii de textele tale din pur și simplul motiv al unei lucidități jenante, sau poate din frica de a fi nevoit să scuip durerea din ochiul/ drept/ cu tot cu copilul din ligheanul de zinc lăsîndu-mi un gust aiurea...
probabil despre dinți nu mai e nevoie, etc după care ajungi sa te intorci, la ozon, pelin și absint, gheață și ametist etc. Cred că bați câmpii.

Oh yeah!! :)))
Oare ce face omul în noaptea de Crăciun decît să colinde, adică... să bată cîmpii...
Uite cineva care m-a bine dispus pe ziua de azi...

despre gheata si ametist nu mai ramine nimic de spus
e doar o alta trecere de la starea de vis la mundanul
mai mult virtual decit imperfect
sintem un fel de cristale dulci/amarui
un alt fel de ce bine ca suntem nuante aceluiasi gri concret si discret
oameni de zapada cu gust de scortisoara si lamiie
colind pe cerul gurii pe virful limbii pe enter si du-te gindule spart in cioburi
de suflet cu cercei de luciditate un fel de nimic desuet
fara de care n-am circoti n-am povesti n-am incaleca pe-o sa de zahar si sare
am privi telejurnalul bind cicoare si am bate cimpia fara masura
visind carbonic la mura in gura mai bine sa scuipi durerea din ochiul drept
construind visul mai mult ca perfect fie si cu strat de ozon prelins pe gingii
decit cu din zinc copiii zburdind prin balarii
si cum iti spuneam am gasit doi cercei
sint ai tai?:P

P.S. toate cele bune si Craciun fericit alaturi de suflete aproape

Gabi, mulțumesc... știi chiar mă bucur că ai citit-o, uneori cred că unele texte pe care le scriu sînt atît de imperfecte încît numai sufletul bun al unora ca tine le poate salva... uite ce melancolic m-ai făcut să devin...