viața începe mâine

vom sătura vs ne vom sătura: când îți cresc picioare de masă, ești una cu masa (materiei, a mulțimii...); nu te mai poți sătura (pe tine, te, t); cel mult, poți sătura (de fapt, participa la \"săturare\", rolul tău fiind unul implicit); singura satisfacție (în absența aripilor) este generată de aceste picioare metafizice (ai o altă perspectivă, să zicem... mai înaltă).

mulțumesc, Emilian, pentru prezență.

Mie mi-a plăcut cum ai făcut legătura cu suprarealismul lui Salvador Dali (aici se poate imagina!!!):
“în timp ne-au crescut picioare de masă
dali-a murit ne-ar desena
până atunci vânturăm linguri prin aer
pentru că mâine vom sătura”

O poezie cu/de suflet greu.

Ottilia Ardeleanu

\"deși am scris nu cred că am voit aceasta\"
\"cerul ne-a smuls din pământ rădăcina\"

Cuvinte si expresii fara noima par a fi...in toata poezia...

...dar nu sunt...

de fapt e ca intr-un tablou dali in care timpul se scurge prin imaginea acelor de ceasornic unduit topite.

O imagine \"absurdista\" (si ma refer la curentul filosofic \"Absurdism\" nu la derivatele sale: teatru sau pictura absurda) in care autorul nu se mai lupta sa afla care este noima vietii noastre, ci doar sa contemple resemnat propriul sau delir metafizic. Dar este oare un delir? Sau ca intr-o senzatie euclidiana-noneuclidiana, \"ce vad eu este real\" fie ca ochii mintii mele deformeaza sau nu.

Ottilia: răspunsul precedent (către Emilian) aborda numai problema picioarelor metafizice (implicit absența aripilor); ar trebui remarcat în plus (vezi s2), dezrădăcinarea; spun acestea pentru că, deși poate părea, suprarealismul nu este atât de lipsit de reguli ale interpretării (la bogația imaginativă adusă în discuție de tine mă refer); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Eugen: din acest \"absurdism\" schițat sumar de tine, pot spune doar atât: în ultimă istanță, toate cuvintele sunt lipsite de noimă; a gândi constituie valori pe care noi (empiric și/sau rațional) le atribuim acestei \"noime\"; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

***
un vers antologic:deși am scris nu cred că am voit aceasta

,,deși am scris nu cred că am voit aceasta
trupul îmi este haină și cort\'\'

Vasile Munteanu

și văd în cei ce vor să mă imite
icoana mamei viindu-i să vomite
aș încerca o mie de cuvinte
dar fiecare sunet scos mă minte


prețuirea se numește lectură pe gând de poet!

Densitate metaforică, parabolă biblică (pe mine poemul m-a trimis la o cină de taină, unde al doisprezecelea nu mai are loc la masă - supa fiind prea puțină) imagini a căror cromatică este una a tristeții dar și a surrealismului, în esență, prin reducerea la absurd - totul într-un echilibru perfect. Sunt și două versuri, acolo, care m-au emoționat: \"mersul meu – un joc grotesc de-a ajunsul/ cu lumânarea aprinsă la mort\" - ca o mărturie despre trecerea spre neviață. Vorbim despre poezie aici, și foarte rar afirm lucrul acesta! Nu aș accepta o viitoare carte a poetului, fără acest poem. Cu prețuire,

Ioan Jorz

un poem pentru oameni citiți... :)
un poem cu referințe bogate, incomprehensibil în absența unei culturi cvasi-elitiste (și nu e vorba doar de lecturi în general, ci de lecturi orientate)
nu sunt critici, doar constatări, și aceastea doar relative la un punct de vedere, al meu.
pe de altă parte poezia este mult mai puțin ermetică (pentru mine) decât alte poezii ale aceluiași autor, am \"gustat-o\", cât m-au ajutat papilele... :)

o observație: toată lumea vede ceasuri de plastelină când e vorba de Dali, sau Mona Lisa când e vorba de Da Vinci... O simplificare care ar trebui amendată cumva... :D

Victor

din versul \"dali-a murit ne-ar desena\"...ne arata puterea de convingere a unui desen...ce frumos ar fi sa desenam toti realitatea. si sa fim mandri cu desenul rezultat din realitatea noastra. ma gandesc, ca daca ar putea fi reprezentata printr-un desen, ea, viata noastra...ne-am putea vedea mai usor greselile?

Poemul e ca o tragere in sus spre magnetul de cer, o intindere in care cuvintele se lungesc incontinuu intr-o zi de maine.
M-am gandit la picioarele de masa ca la picioarele elefantilor in tablourile lui Dali si mi-a ramas in minte vanturarea lingurilor prin aer ca semn de resemnare si de protest in acelasi timp.
Una peste alta, subscriu la ce a spus Emilian: \"un text ca suierul unui bici\" care m-a ajuns.

Petruț: abia când dintre multe cuvinte un vers rămâne ceva s-a fost scris; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Lory: cu reciprocitate.

Ioan: tu spui că nu accepți o carte fără această poezie; eu spun că nu (mai) accept o carte; se scrie și se publică prea mult; am decis ca aceasta să fie contribuția mea la poezie: nepublicarea; mulțumesc pentru prezență.

Victor: este și cum spui tu; uite, de exemplu (apropo de posibile referințe): \"când se spune că viața este grea, viața este foarte grea; dar când se spune că viața este absurdă, înseamnă că s-a renunțat la luptă\" (Arthur Adamov); totuși, poezia comportă straturi(layer-e) ale interpretării (uite un alt exemplu: nu știu la ce se gândește fiecare când intră în contact cu arta figurativă a lui Dali, dar mie picioarele acestea lungi, printre altele, îmi sugerează \"stâlpi funerari de moarte precreștină\"), ei i se poate atribui un sens în funcție de nivelul descifrat (chiar fără ajutorul referințelor); și, fără nici o legătură cu textul, aș dori să te rog ceva: renunță la surplusul acesta de emoticoane, sunt agresive, inutile și... inadecvate; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Diana: nu știu răspunde la această întebare; mai ales pentru că nu știu cum ar putea fi posibil ca viața să fie simbolizată grafic; admițind că s-ar încerca aceasta (și reuși într-o oarecare măsură), cu siguranță atributele ei fundamentale ar fi omise; cât despre rolul artei plastice (și al artei în general), gândesc că acesta este bivalent: pe de o parte, ne poartă (cu mijloace specifice) către Idee, pe de altă parte, ne poartă către noi înșine (resemnificându-ne o lume pe care o perecepeam, dar nu o percepeam astfel); mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Alexandar: în scris, ca și în viață: cu cât mergi mai mult, cu atât pășești mai sigur (apropo de lungirea cuvintelor); dar, nu, la cer nu cred că ajungem astfel; o pasăre, oricât s-ar înălța, se oprește când atinge o anumită altitudine; nu se întoarce, planează (cât o țin puterile sau cât este nevoie), dar întotdeauna rămâne un \"mai înalt\" neatins; artist este acela care simte aceasta și aspiră către (nu o să reușească - vezi mitul lui Icar - dar se va deosebi de ceilalți prin \"ardere\" și, prin moarte, poate cum ar spune Blaga, înaltul ei ar fi mai înalt); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru prezență.

...n-a murit, de aceea pictează mereu și astfel de versuri care te fac să uiți că existăm...

dimpotrivă, Cătălin, spun eu că abia ne aduce aminte...; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

doar cineva prea aproape îți poate desluși \"viața de mâine\". iar eu, spre firescul meu, ți-am adulmecat rătăcirea...care și-a trădat rătăcirea.

în maxima ei splendoare...poezia are pretentia de-a spune ceva despre cele de ne-spus. despre cele care sunt perfect invizibile...deși perfect simple.

de ce rătăcirea rătăcirii?? - pe care am adulmecat-o in \"viața începe mâine\". pentru simplu motiv ca e prea multă lacrimă...fără de zâmbet. \"grotesc\", \"mort\", \"minus\" îți trădează rătăcirea rătăcirii. căci de ce înălțare mai mare poate avea parte omul decât moartea, decât grotescul??

de ce splendoare si minune mai mai mare poate avea parte omul decât faptul că moare??

Dragă Vasile...ți-ai rătăcit rătăcirea abandnându-ne morții...și ratându-ți nemurirea.

Desigur...de la ipocrizia desuetă te-a salvat oarecum titlul...căci nicidecum nu ne putem ajunge viața din urmă, nu ne putem ajunge din urmă...

Viața începe întotdeauna mâine...și asta ți-o confirmă un simplu om...care și-a aflat moartea în perfecta-i nemurire.

probabil.

(cu singura precizare: ce este \"de ne-spus\" nespus rămâne)

mi-a venit în minte Gellu Naum care repeta pe alocuri în Zenobia \"s-ar părea că scriu\"; mi-am imaginat și o masă-om similară mesei-lup a lui Victor Brauner.

mulțumesc, Alexa, pentru lectură și pentru semnul despre.

combinatie reusota de levitatii artistice. totul e o iluzie totusi reala, care te poarta asa neputincios, intr-un vis in care poti doar sa privesti. paralela aripi-somn imi pare cel mai ilustrativ aici. chiar e frumos.

mulțumesc, Rareș, pentru lectură și pentru semnul despre.

si un comentariu greu de scris pentru mine, dupa tot ce s-a ante-zis...
cred ca nu mai pot spune, fara a repeta un antecomentator, (aproape) nimic...
decat ca da, dali traieste, si da, uneori, si pentru mine, viata simteam ca incepe maine...
dar de astazi, de ieri, de ceva vreme, viata incepe din nou in fiecare zi
un text excelent! si excelent e doar un palid superlativ... :)

mulțumesc, Anca, pentru lectură și pentru semnul despre.

Dacă a-ți fi pus un pic mai mult accent pe rimă, eu cred că ar fi fost un poem super și ar fi impresionat mult mai mult. Nu zic că așa nu este. În rest, primul vers m-a impresionat mai mult pentru că spune totul.

mulțumesc, Cezar, pentru lectură și pentru semnul despre; posibil să ai dreptate, n-am combinat niciodată rima de dragul rimei; oricum, unui text cu rimă i se poate reproșa fie că este facilă, fie că este \"căutată\"; în plus, pentru a se comunica, o idee are nevoie de anumite cuvinte - acestea s-au potrivit \"momentului exprimării\"; te salut.