ne violăm singuri
se rupe-n paișpe zilei că-ntre vii morala roade viței rădăcina și o codană-a leșinat sub bozii pe ale căror frunze se usucă sperma firesc cum găinațul porumbeilor pe trepte de instituții
VMVasile MunteanuPersonal e un tren. Albastru./ Impersonal nu știu ce este./ Viața e un rapid roșu
(victorie a nimicului 2) am sperat să nu pot; uneori, cu ultimii bani – contrazicând instinctul – cumpăr o carte; călătoresc prin ea; nici măcar nu mint spunând(u-mi) că este ultima
VMVasile Munteanumaladivia
moto: „ - Te-aș iubi dacă nu m-aș teme. - Cât de puțin te-ai teme dacă m-ai iubi.” se uită noaptea pe ferestre în case. îmi voi aminti mâine chipul criminal al lunii? primăvara nu mai
VMVasile Munteanunoaptea dintre vârste
căsuța doarme învelită-n vânt și ploaie aud pași furișându-se printre narcise și mă reped la geam să le văd chipul dar nu se luminează și-am crescut în fața ochilor e doar perete odinioară alb
VMVasile Munteanuîn fotografie
nu se vede când poftesc ceva mă transform în animal mai mult sânge – al meu al prăzii la un moment dat nu mai contează – mai de neoprit sunt îmi ies din piele forța brută comprimă aerul
VMVasile Munteanuars natura
între albe singurul negru / nebunul între negre singurul alb / nebunul pana păsării înmuiată-n cerneală rotește adevărul pe cerul științelor albe de ce? propovăduiești iubirea aproapelui
VMVasile MunteanuWinterland
țin mâna ei în mâna mea și nu nu mai vreau să-i las a lepăda deasupra pământ priveghiul lor m-a învățat ipocrizia purtau doliu plângeau nimeni nu iubea pe nimeni era un câmp deschis și
VMVasile Munteanubunavestire
în anul 45 al mamei bunavestire nu avea cum să fie bună un bărbat stătea să plece un altul să vină iar ea aștepta cu prostia specifică femeii apocalipsa de aceea rătăcirea mea prin lume e
VMVasile Munteanuorganelor, curând
mă voi vindeca de voi ca de bârfă voi trafica emoții idei carne vie încât voi strânge suficienți bani să achit o călătorie dus oriunde în cosmos nebunii ar putea depune mărturie nimic
VMVasile Munteanuaș vrea să fiu propriul câine
prietenul căruia să-i mărturisesc orice fără să mă judec fără să mă sinucid fără să-mi pese că din când în când sunt coleric și să mă privesc cu aceeași devoțiune când îmi fut un picior în
VMVasile Munteanucioburi! cioburi! cioburi! mii de cioburi!
botezuri școli nunți trudă și odihnă intermitente boli iar la final înmormântare veni-va ziua? când vom da șpagă chiar pentru-nviere e vreun folos? în cel încărunțit ce altuia de vreun
VMVasile Munteanurulez
rulez rulez seiko-ul meu arată din nou ora exactă cresc din negrul asfaltului și singura frână e inima între bine și rău e o linie albă dar și aceea intermitentă singura continuitate o au
VMVasile Munteanuplute înmugurite
de păi ce când mari uitați ajungeți singurele izvoare jurarea fără făcută vostru somnului stinse sunteți eroii luminii viitorul așteaptă pat sub din jucărie lepădați mână de arma uitați nu
VMVasile Munteanucostumul de școală al pescarului
îmi era străin purtam întotdeauna hainele celor mari despre care nu se mai auzea niciodată aș fi vrut să nu se schimbe nimic să mă doară de parcă aș fi murit și continuam să știu despre mine
VMVasile Munteanuapostatului i se arată albul ochilor
alt martie m-a prins din urmă și în loc de flori natura se îmbracă în zăpadă ai crede că de scârba oamenilor dumnezeu pe sine s-a orbit să nu-i mai vadă de ce-ați mânjit de-a valma
VMVasile Munteanuurare de ∞
o noapte-ntreagă m-am gândit: ce să-ți urez ?! să pun sinceritatea gaj și să nu se-mplinească?! nu e destul această dimineață-n care pomii te vor întâmpina cu flori în pragul
VMVasile Munteanuurare de 1
urare de 1 parfum și poezie-ascund bulbi neștiuți sub mari troiene. abia de tulbură-acest vers minunea că mai este vreme de flori cuminți și delicate, turnate în zăpezi cum numai
VMVasile Munteanubiblia nu e o declarație de dragoste. ar fi putut
în orice librărie există o carte ce nu atrage pe nimeni deși s-ar putea să conțină mai mult adevăr între neinspiratele coperte pe măsură ce anii trec fără a fi returnată își schimbă permanent
VMVasile Munteanunimic despre bunicul Alexei. despre emigrare
mă uit la știri și regret acordurile de pace războiul e singura șansă a omului de a se schimba cu adevărat bunica mea e foametea din ’21 care i-a gonit pe ai mamei în Basarabia mamă
VMVasile Munteanubărbați blestemați
marile furtuni se nasc nu din adâncimea oceanului ci din aburul său mi-ar fi plăcut să adorm cu astfel de cugetări șoptite sfătos și baritonal dar eu nu am amintiri despre nici un bărbat
VMVasile Munteanureșoul de la capătul holului
îți e mai bine aici sub neonul chior te simți ca în biserică mâine nu voi avea bani de xerox – îți zici și berea ți se pare și mai bună lângă ciorba aceasta în care nu ai pus decât apă –
VMVasile Munteanuîncătușare
pentru fiecare dintre noi există un anotimp de neuitat la sfârșitul căruia regina nopții așteaptă cu girofarul pornit lângă o cișmea cu apă aproape potabilă din care beau sticleții cu ochi răi
VMVasile Munteanuadulterranul și nimfa lui Nijinski
de ’mnezeu mă apără o eșarfă dacă nu mă crezi improvizează din gheață o lupă și aprinde lichenii e singura șansă de a traversa naosul glaciar de câte ori nu m-am îndrăgostit de
VMVasile Munteanufratelui meu, criminalul
copiii părinților abuzați încetează de timpuriu să se mai roage dacă mila ar fi omniprezentă ne-am naște pururea din țărână vine o zi în care tot ce iei cu tine sunt abuzurile întunericul în
VMVasile Munteanu