nimic despre bunicul Alexei. despre emigrare

ăsta cred că e cuvântul potrivit pentru acest text. Nu de atitudine, nu de renunțare/resemnare/feisbucăreală și alte blenoragii cotidiene. Nici măcar refulare. Tatăl din tine, ăla-mi pare că vorbește aici. Mi-a plăcut, dar nu despre asta era vorba.
Excelsior, prietene Mache. "Toate-s praf, lumea-i cum este"

omul care postește și afișează o morgă exagerat tristă, dacă nu este ipocrit, ori e defect la stomac, ori la minte (nu mă întreba cine a zis-o, că nu îmi amintesc acum - mă îngrijorească asta, uit mai multe decât anul trecut :) ).


salut și eu trecerea ta în ființă.

Uneori nici măcar războiul nu schimbă nimic, ar trebui să vă fi dat seama de mult...dar ce spun eu...dacă recunoașteți singur că ați fost învățat "a nu cinsti memoria omului de nimic.."
Repet, poezia în care regăsesc mesaj într- o țesătură imagistică relexivă ea însăși, mă determină să revin...cu aceeași plăcere a lecturii...
Nu am stele, din păcate...

reflexivă

spuneți dv, categoric: "Uneori nici măcar războiul nu schimbă nimic, ar trebui să vă fi dat seama de mult."


mărturisesc: pe de o parte, nu am o astfel de trăire directă (încă; posibil nici să nu experimentez așa ceva în timpul vieții); pe de altă parte - și v-aș ruga să nu mai spuneți cuiva - nici nu sunt atât de inteligent; dacă aș fi fost (cum a fost bunicul, de exemplu), "mi-aș fi dat seama de mult" că e posibil să fie adevărată zicala: "cea mai bună țară e aia în care trăiești bine"; dovada este faptul că vă scriu acestea din România; că îmi educ copiii în limba română; cu religia, da, am ceva probleme; măcar din simplul motiv că, după cum se spune, cea mai mare comunitate creștină e în Iad; pe de altă parte, recunosc, nici nu am o experiență-limită (cum a avut bunicul); războiul, urmat de foamete fiind astfel de evenimente în viața unui om; probabil printre puținele (dacă nu singurele) în care orice formă de etică este anulată.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

...Dpdv liric, situarea (sănătoasă) între atutudine/ principiu/ sentiment și iz epic/ (auto)biografic e mai greu de fixat decât ar putea părea. Iar poezie aceasta o reușește.

...Astfel am înțeles acest text - o exegeză frugală de la origini către origini, unde, dacă mă pot exprima ca la teză, eul empiric se confruntă cu cel teoretic/ spiritual/ sau actual, toate pe aceaste laturi ale principiilor --> faptelor -> atutudinii -> rezoluției lirice. Poezia rememorează, repoziționează raporturi morale și conchide într-o sferă duală (ironie/ cinism vs oniric: iar sufletul mi-l vor muta în povești).

...Dpdv stilistic, ca mai mereu: firesc, suficient, onest, empatic.

un autor drag mie observa că majoritatea oamenilor educați consideră că numai proștii și copiii sunt sinceri; ceea ce înseamnă că adulții (mai cu seamă aceia educați) sunt ipocriți; cum sunt de acord cu această observație, recuosc: încerc mereu să nu las sinceritatea să mă domine.


mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Sinceritatea are semnificatie - in arta, vreau sa zic - numai daca se desprinde de sine si intra in zonele descoperirii adevarurilor sau neadevarurilor permanente, acelea care ne insotesc fie ca vrem fie ca nu cie ca stim fie ca nu...si tu asta vrei aici, Vasile...si cum esti poet intri pe furis , privesti, descoperi si nespui...si stii cum s-o spui.

Respecte,
Tea

"restul e iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci; și de trăit când trăiești?" (M. Preda, "Cel mai iubit dintre...")

este adevărat, riscul major este acela ca alții să nu te mai recunoască în prezent; după cum se poate observa, "succesul" aparține necondiționat acelora care verbalizează permanent la condițional-optativ (nici iluzia aceasta nu mi-o permit: fiecare ochi întâlnește urechea potrivită).

oameni și timpuri.

care sub cine/ce e deja un adevăr istoric. :)



vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.