Poezie
costumul de școală al pescarului
2 min lectură·
Mediu
îmi era străin purtam
întotdeauna hainele celor mari despre care nu se mai auzea niciodată
aș fi vrut să nu se schimbe nimic
să mă doară de parcă aș fi murit și continuam
să știu despre mine doar clipa aceea
căutam cu disperare în toate buzunarele
mi-ar fi plăcut
să găsesc măcar două rânduri mâzgălite în scârbă: „sunt Eu
Supraviețuitorul ultimei zile”
sau
„nu vei afla nimic fraiere în școală nici măcar
cum să iei viața în pulă până nu mai uită de tine.”
și crești fără să știi de ce și pleci
fără să știi unde și ajungi
fără să știi când
dar mai rămâne
o lume de făcut mai bună de un altul mereu altul ție pantalonii rămași mici
ți-au atrofiat coaiele ți-au înghesuit
sângele înspre cur încât numele tău
a devenit pur și simplu o coadă
stânga dreapta
stânga dreapta
nu-i greu
prostia poezia politica toate au
nevoie de echilibru
ca o prostituată de pește
desigur nu pentru act ci pentru sfânta protecție
precum în lume așa e și-n trup
ești tu dar vine altul și te în
locuiește
în ochi pentru că vede în locul tău
în urechi pentru că aude în locul tău
dar mai ales în gură
pentru că altfel nu ai putea păcătui
pur și simplu ai intra în pământ
de rușine sau din lipsă de viață
mă consolează doar gândul că toți care-au transpirat în costumul acesta
au ajuns popi sau mai rău
desigur nu mă plâng lumea-i divină sunt fericit și voi fi
înzecit când nu voi mai avea nevoie de trupul
deasupra căruia Doria și Eliana îmi vor spune aceeași poveste:
„Suntem bine și lumea-i frumoasă doar tu
n-ai mai avut destulă încredere ai plecat
înainte de a se face dimineață”
desigur jocul de-a dezamăgirea nu l-am inventat eu - să ajung
la balta cea mare traversez cu noaptea-n cap o pădure virgină prin care
în fiecare primăvară mă aleargă mistreții
002.473
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 321
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “costumul de școală al pescarului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14066998/costumul-de-scoala-al-pescaruluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
