bărbați blestemați

and sobolan free! empatie sau nu, cu dupa amiezele de somn fortat nu ma intelegeam eu. "teatru radiofonic, baaang!"...brrrr! trei noduri care prelungesc ecoul poeziei sunt, după mine, v5,6 v18-27.
numai bine!

"nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la" aceste întâmplări, nu simt revoltă împotriva odihnei; ci, de exemplu, împotriva impunerii de a ține capul sub pătură; cum ar veni a lăsa anotimpul respectiv să îți lipsească din viață; o "stingere" pe care nu ți-o dai singur; cauză din care "trezirea" este cel puțin la fel de nedorită; dar implacabilă; astfel că, pentru mulți ani, pare că trăiești un singur anotimp; să fie să nu fie destin? preferi să începi să uiți; dacă poți; dacă nu poți..., oricum nu interesează pe nimeni; prin urmare, nu părăsești corabia pentru că a început să ia apă; pur și simplu realizezi că nu merge acolo unde ai fi dorit să ajungi.



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Marile furtuni existențiale se nasc dintr-un exces de pasiune necontrolată, iar după ce trec se instaurează calmul și liniștea, în care se aud emoțiile răvășite și bulversate cum plâng, și uneori ele sunt utile fiindcă răscolesc adâncurile ființei și scot la suprafață, pentru a fi curățate de spirit, mizeriile, inhibițiile, reprimările.
Când scârba se transformă în excitație și timiditatea în virilitate infantilă, visul febril dislocă un fragment din realitate, pentru a se insera în ea.

cu toate că mă gândesc că, atâta timp cât poate fi controlată, nici o pasiune nu este pasiune cu adevărat; știți ce spunea M. Twain, că în Cuba există două statui ale lui Columb; capul lui Columb-copil și capul lui Columb-adult (cit. apx); alegoria dv îmi amintește de un film în care protagonistul (interpretat de Cooba Gooding Jr.), scafandru fiind, scapă cu viață dintr-un incident la mare adâncime cu un submarin rusesc parcă anume pentru a localiza un focos nuclear dezgropat de chiar volumul de apă dislocat de submarinul respectiv; pentru ca, ajuns la suprafață, în urma unui accident stupid, să-și piardă un picior, infirmitatea fiind prețul plătit pentru succes; și e nevoie de "a se (re)naște pe sine" pentru a putea reveni la un "nivel normal" al existenței (cel puțin profesional; sau al pasiunii, pentru că asta ne interesează pe noi); în fine, intenția nu era de a face cronica filmului respectiv, ci de a spune că povestitorii (a nu se confunda cu teoreticienii) marilor furtuni, descoperirilor cu adevărat importante sunt, de regulă, oameni pasionați mai mult de lectură și mai puțin "exploratori" ai uneia, ai vieții în general; desigur, avem nevoie și de povestitori; măcar din simplul motiv că protagoniștii rareori supraviețuiesc pentru a depăna propria versiune; probabil că, dacă tot am pomenit de M. Twain, povestea ar fi cu totul altfel, privită parcă prin ochii negresei din New York, căreia Luna de după război i se părea complet schimbată.


mulțumesc pentru lectură și semnul despre.