Poezie
vis dintr-un refugiu imaginar
1 min lectură·
Mediu
cărările acestea m-au bătătorit
am obosit mi-e foame sete și mi-e frig
sunt Somn
mă tem că astăzi sting lumina
se spune
despre ce-a murit în vis că-i moare moartea
am carnea transparentă ca un felinar
de cimitir în care zi de zi iubirea veche
aprinde-o candelă să mă mai pomenească
să-mi drămuiască viul din cântar
orăcăi dintr-o Rana paradoxa
râia stelelor îmi ține loc de piele
cele mai de negăsit pietre sunt perle
într-o lume care pute a pește
mă simt dintr-o dată fioros și manin
ochiul mi se îngustează a canin
ce nu va rupe gâturi de cocoare
dar va răpi din cercurile apei căprioare
cu sânge cald șiroindu-mi pe bot scrie-voi cartea
se spune despre ce-ai ucis în vis că-i moare moartea
024120
0
“am carnea transparentă ca un felinar
de cimitir în care zi de zi iubirea veche
aprinde-o candelă…”, apoi în postura de Rana paradoxa,
“râia stelelor îmi ține loc de piele
cele mai de negăsit pietre sunt perle”, finalizând într-un stadiu în care devii fabulos: “mă simt dintr-o dată fioros și manin
ochiul mi se îngustează a canin
ce nu va rupe gâturi de cocoare
dar va răpi din cercurile apei căprioare”
Ultimul vers întărește ideea de vis și, în același timp, o zicală: “se spune despre ce-ai ucis în vis că-i moare moartea”!
Un poem în care visul este de domeniul fantasticului.
Însă, este de considerat faptul că poetul se inspiră din acest vis și va scrie. Va scrie cartea.
Impresionant, ca de obicei!
Ottilia Ardeleanu