acasă, priviri de pe marginea drumului

Da, din păcate, \"el s-a dus să caute un alt loc pentru derdeluș\" și \"zăpada lăcrimează sub genunchi\". Nu-i așa că acea casă a copilăriei se vede altfel, acum, de pe marginea drumului?

\"tata nu mai vine...\"

Un poem foarte sensibil.

Ottilia Ardeleanu

frumoasă și trista povestea asta a amintirilor , trecutul încorsetat în zăpada prezentului, zâmbetul rotund pierdut pe gardul cu uluci vechi... imaginile sunt sensibile, delicate ca o copilărie ne-uitată patinele saniei, în pod sau pe sfoara roasă. mi-am amintit,
numai bine,
alex

ottilia,
da, sensibil ca și copilăria sau zâmbetul uitat acolo.
și din păcate acum privim doar de pe marginea drumului, pentru că timpul și-a făcut culcuș în cei care au fost și nu mai sunt. au rămas doar amintirile.

mulțumesc mult,

același,
teodor dume,

alex,
mulți dintre noi găsim prin podul casei obiecte care ne readuc în copilărie.în acele obiecte sunt anii copilăriei și adolescenței de care ne-am despărțit fără voie.

mulțumesc. te mai aștept

cu prietenie,
teodor dume,

a amintirilor, a celor ce na marchează. Puțină nostalgie, puțină speranță, puțin din tot ceea ce omenește aproprie generația. Din ciclul trecerii, un poem pentru un volum așteptat.
LIM.

***
nu e rau sa mai trecem pe acasa! am citit cu placere. ritm, armonie, detasare.

mulțumesc,LIM
Da, în lumea asta lăsăm câte puțin din noi.

multă stimă,
teodor dume,

mulțumesc mult,
domnule petrut pârvescu. acasă suntem doar în copilărie.
vă mai aștept.

multă stimă,
teodor dume,

O lecție despre viață, o întoarcere spre trecut, spre vârsta de aur.
Apreciez mult ultimele versuri, puțin modificate.

„tata nu mai vine...

mă aplec
albul lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoții
să pună sfoara și puțin zâmbet
din visul de demult și
o fărâmă din gardul îmbrăcat în zăpadă

poate puțină liniște
să o păstrez pentru atunci
când alții vor vorbi despre mine”

Doruleț

doruleț prietene,
mă bucur mult c-ai rezonat cu singurătatea aciuită în copilăria care a fost odată...

mulțumesc mult. prezența ta e o alinare de suflet.

cu prietenie,
teo dume,

\"și poate puțină liniște
să o păștrez pentru atunci
când alții vor vorbi despre mine.\"
o seninătate a prezentului alb atenuează lin durerea, împăcarea cu dorul, izvor de dragoste de amintiri, de tată, de copilărie, pentru fiecare vers revin cu aceeași stimă ,L

Cam așa e și inima, crăpată pe la colțuri, când ne-amintim de o copilărie în care nu ne mai putem întoarce din pricini independente de voința noastră. Căci, nu-i așa? tata a plecat...
Mi-a plăcut poezia, construcția ei fără înflorituri inutile. Fiecare vers transmite emoție. Primul vers - bine ales: „azi am intrat puțin prin copilărie” Felicitări!

luminița,
sigur că da, copilăria mereu va fi un izvor de dragoste, cum bine zici, unul de dor dar și de aducere aminte.
mulțumesc mult de trecere și semn.
te mai aștept

multă stimă,
teodor dume,

mulțumesc mult pentru vizita ta,prea scurtă uneori,în pagina mea.
cred că fiecare își dorește să mai dea câte-o fugă prin copilărie. e cel mai pur moment din viața asta, lorena.

te mai aștept.
același,
teodor dume,

superb poem!
nici nu stiu ce sa aleg!
un vis alb, curat, cuminte...
linistea tulburata ...\"mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuținată...\", prezentul chemat martor la nasterea acelui \"mâine\"
condimentat cu nepoti...
frumos!

diana,
mulțumesc pentru trecere și semn. te mai aștept.

același,
teodor dume,