Stelian STANCU

Se vor a fi mai mari prin vreme, la vorbe literare și pesemne Că nu au loc în haina lor, atunci când simt că doar un dor Îi tot apucă să se-adape, acolo unde nu sunt ape Ci doar ele vorbele se

Lună de final de an, cu alaiul matinal De cum ea apare-n cale, sărbătorile-s la vale Se tot duc și se repetă, totul e pătruns de tentă De aleasă sărbătoare, chiar și cel sărac mai are Un trist

Slăvit să fii Mărite Împărat Ce slava cerului Tu zi de zi ne-ai dat Ce ne-ocrotești și ne îndrumi Pașii noștri astăzi îți sunt comuni Cu drumul către Cer și Împărăție Dă Doamne nouă acum să ne

Te rog dar Doamne Domnul meu Să fii alăturea mereu De mine și familia mea Slăvită fie calea Ta. Te rog dar Doamne Domnul meu Să ai Tu grijă tot mereu De sufletele noastre toate Dă Doamne să

Globuri sunt în depărtare, chiar și-aici la lacul care Pare trist și nevăzut, de cei ce l-au tot avut Martor la a lor chemare, de iubire și culoare. Să fie oare uitare, sau o lipsă de

Ce senzație ciudată, e o atmosferă minunată E starea de hibernare, de nu o ai, pe loc apare Și te-ndeamnă la visare, vis feeric ce nu moare Vis de iarnă ce ne-aduce, gândul bun și totu-i

Gânduri răzlețe spre vale coboară, alene mai urc cu doru-mi spre seară Se-aude-n depărtare un glas ce răscoale, a minții dorință de mare, mai mare Gând de creștere în tot ce e bine, gând de

Suflet blând și cu știință, dispus și la pocăință Pocăință ortodoxă evident și nu altă formă inerent Ai apărut în viața mea, ca o stea de undeva. N-am crezut vreodată-n viață, că iubirea

Ești iubirea vieții mele, ce-am primit-o dintre stele O iubire adevărată, știu că este a mea soartă Soarta pe care-am dorit-o, acum știu că am primit-o. Am primit-o în dar deodată, după o

Cu bune și cu rele, trecutul e trecut De vrei să-ți fie bine, încearcă un nou început. Lasă totul în urmă și urmează-ți calea ta Dacă vrei să-ți fie bine, ascultă-ți doar inima. Știu că-i greu,

Mari vâlvătăi pornesc din jar, trosnind al lemnelor hotar În forme care mai de care, forme geometrice pe care De vrei tu poți a le deosebi, în cercuri, romburi sau fie ce o mai fi. Dar repede îți

E frig, e ceață și e mohorât De dinspre lac gerul s-a pogorât Doar gândul meu de astă-vară Mai hoinărește încă pe afară Privind în gol la ce a fost Vara trecută fără rost Când am crezut că am

Iubind, o faci când cu măsură, când cum se lasă vorba-n gură Mai iute, lent sau neînțeles, așa cum sufletul îți dă ghes. Dar ce te faci când tu iubești, pe cel ce nu știe povești De iubire

Nașterea morții ne-mpresoară, tăcut vorbind până când doară Șuieră lin vântul prin vale, aleargă agale visul cel mare. Cutreieră stând cu gând diafan, cel ce privește cu ochiul închis prin minte în

Nimic nu e prescris, din cer, nimic nu e un pur mister Nimic nu e de acceptat, atunci când n-ai ghes la iertat Nimic nu poate fi avut, dacă te pierzi de la-nceput În zborul fals al unui vis, când

Sentimente adunate, pe aripi de gând și poate De vei vrea chiar ai putea, mai aici și mai colea Să-mi aduci un lan de spice, de iubire ce își strânge Stropii cei de decuseară, când ea roua se

Moartea și viața sunt asemenea alternanței anotimpurilor, doar că actorii sunt alții.

Sunt clipe ce le cauți, altele de le-ai putea uita. Sunt stări ce le cauți, altele de care nu vrei să mai auzi în viața ta. Dar ce poate genera liniște, ce poate să îți stimuleze gândul Decât o

Ne naștem și ne întrebăm, dar nu de două ori precum ne așteptăm Dacă ne va fi bine sau rău, de vom avea noroc sau soarta va fi cu al său Gând purtat peste trecut, prezent și poate chiar mai

Ne naștem singuri și doar rar, un frate e chiar placentar Și-n clipa cea ce-i următoare, ne ducem zilele sub soare Tot singuri și cu neputință, până când din prea ființă Se va naște de din noi,

Buburuză cu ochi verzi, privești la mine și nu crezi Că sunt aici, acum, cu tine, poate și mâine și poimâine Dar vine ziua când doar ea, Buburuza mea alăturea Va spune vrute și nevrute, știind că

Simbolul suprem al iubirii nu este clipa de fericire, ci eternitatea ei.