Stelian STANCU

Nu sunt cromozomi Dar nici să crezi că-s prea departe Când crezi că vor virtute Neantul îi desparte. A crede că sunt buni E doar un vis obscur Căci te îmbată gândul Că n-ar fi praf de

Mi-ar plăcea să am o soţie Să fie, ce nici nu gândesc să ştie Să fie, tot ce ea doreşte să fie Dar să fie, pentru mine mândrie. Mi-ar plăcea să am o soţie Să fie, ce mi-aş dori să tot

La întrebări fără resort La margine de hău Zâmbeşte el vaporu-n port Cu tot neantul său. E plin de amintiri E gol de spirit ludic Au mai rămas doar firi Ce se dedau la pudic. Cum el răsare

Muguri de speranță ard de nerăbdare Trupul cu nesaț s-a trezit deodat` Prind să retrăiesc clipa cea mai mare Căci din letargie lin am evadat. Stropii de neliniște curg pe pieptul trist Ard în

Cândva când nu va fi cuvânt A fi se va schimba-n trecut Când miezul zilei va muri în gând Atunci și pietrele vor fi tăcut. Cândva când soarele va obosi A revedea e numai în oglindă Când urma

Decât amorf într-o idee Trăind ea neputința clipei Decât absurd fără de cheie Mai bine dă frâu liber mimei. Decât să crezi sperând uitarea Nebănuid ce va urma Decât să exersezi cântarea Mai

Așteptăm fiecare zi cu speranța Că va sosi norocul Că se va schimba viața Deși nu ne gasim nici locul. Privim pe fereastra speranței Uitând parcă de noi Pierzând din dorința sansei Dar rămânem

Simbol de viață austeră Pierdută-n fumul din trecut Tu veșnică iluzie efemeră Ce ai marcat un palid început. Te-ai transformat rapid în stea Din amăgirea cea perenă Dar când a fost să fii a

Cine sunt eu? nu știu a spune Decât în clipele de transă Când se transpune în minune Gândul de-a fi din nou acasă. Cine sunt eu? nu vreau a spune De-ar fi să fie cineva interesat Căci cine, ce

Fantasme dorm asezonate În amalgamul de iluzii Se regăsesc în cele toate Dar mai produc chiar și confuzii. Suport de atmosfera zveltă De dinspre nopțile de toamnă Tu stai cu gândul în

Nori adunați de pretutindeni Acoperă nemărginirea Chiar și aleea vieții mele Pe care tot pășesc spre nemurirea Acelor clipe ce scoboară Din lumea nostră pământeană Și căutând parcă în doară Să

Sunt amintiri neprețuite Uităm de ele cu nesaț Adesea le lăsăm neprăfuite Și tare drag ne e la braț. Dar sunt și clipe fără noimă Când stăm și ne privim alean Uităm ce nu mai este dogmă Dar

Cerul e plin de zăpadă Ce stă să cadă la geam Copiii vor încă să vadă Câtă speranță e-n ram. Pe ramuri de gând adormind Ei încă mai speră Să poată a cere dorind Adevărul ce stă în

Cresc vorbele sădite-n gând Plumbul din minte-i puf Tresar sinapse rând pe rând Aud vorbe de duh. Crevase prind contur în suflet Ea conștiința-i gata Adorm senzații fără zâmbet Mă regăsesc în

Se lasă soarele la vale Uitând celestul rol În suflet curg lacrimi de jale E ceea ce lăsăm obol. Se răvășesc stele pe cer Uitând de rânduiala dreaptă Mi-a mai rămas puțin mister Din ce am mai

Când stai nerezemat de viață Uitând aleanul de prea toate Când stai cu ochii doar în față De ce-s în jur amalgamate? Când visele o iau la vale Uitând nevoia magistrală De-a fi ferice peste

Adorm dorințe pe maidan Luceferi sorb ardoarea Lung este timpul de când n-am Lumina ce dă calea. Pustie este starea mată Uitați sunt și poeții Noi retrăim încă o dată Ce au tot spus

Amurg pătruns de remușcări Prăvale mii de insomnii De am putea ca din mișcări Profunde, prinse-n reverii Să-ntoarcem viața în trecut Copil fiind cu păru-n vânt Apoi să fii mare, curând Când

Române drag Doar cu speranță, Privește inima, din prag Și uită răul ce îl ai în față, Hai vino iar, când ți-o fi drag. Române frate, nu uita Nu somnul te ridică, Privește doar la mama ta, Și

De va fi să fie soare Sau chiar nor să mă-mpresoare De va fi să fie mare Cea furtună-n depărtare De va fi și chiar să fie Ce nu vrem să nu mai vie Va fi oare cu putință Să primim și

Fantasme vechi din cer coboară Al nopții întuneric e deplin În ploaia repede de vară Întrezăresc al meu destin. Succede clipa după clipă Eveniment e după altul Nu am puterea ca în pripă Să mai

Stele mici, stele stelare Stele ce nu-s căzătoare Flori de stele, cer de stele Flori în formă de mărgele Stau pe cerul înstelat Flori stelare de neuitat. Doar el cerul înstelat E de-a pururi

Natura e adesea ciuntă, atunci când nu trebuie ea tot stă mută Iar când ai vrea să fie-n fine, oază de liniște, ca-n tine Ea deodat` își schimbă glasul, foșnind din tot, peste talazul Ce-i pus să