Poezie
Răcoarea focului
1 min lectură·
Mediu
Mari vâlvătăi pornesc din jar, trosnind al lemnelor hotar
În forme care mai de care, forme geometrice pe care
De vrei tu poți a le deosebi, în cercuri, romburi sau fie ce o mai fi.
Dar repede îți pui o întrebare: are ea flacăra și ceva răcoare?
Răspunsul e de înțeles, de ai din ce tu de ales
Gândind că-n orișice făptură, e-un pic de lacrimă pe gură
Că-i ea făptură de-asta vie, sau una de din foc violatie.
Ea are și zone-n care, fierbintele e-mprăștiat în zare
Lăsând impresia și de răcoare, atât cât ea puterea minții are
O forță să-și închipuie un pol, pe cel din sud sau nord, de unde scol
A patimii răceală când deși, fierbinte ești dar te va-ngrozi
Ceea ce e neobișnuit, când tu în foc adesea ai tot privit
Și ai văzut pe-alocuri pale, ce par de gheață și dispare
Imaginea când totu-i stins, și pare tot de necuprins
Prin starea de tristețe ce o lasă, focul cel viu, când mort apasă
Pe fruntea cea brăzdată de sudoare, acum e caldă, mai târziu dispare
Căldura pe care o avem în minte și va rămâne veșnic doar recele-fierbinte.
001.832
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stelian STANCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 194
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Stelian STANCU. “Răcoarea focului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14040228/racoarea-foculuiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.