Poezie
La răsărit apun iluzii
1 min lectură·
Mediu
Floare înflorită din neant
Când zorii stau s-apună în infern
Din viață dăm și morții un liant
Și adiem spre visul cel etern.
Cresc stropi în aluatul infinit
La răsărit apun iluzii
Adorm și visele necontenit
De teama unei noi confuzii.
Se nasc credințe adormite
Plâng lacrimile-n creuzet
Nici nu mai știu de când în minte
Tot tânguiesc speranțele fervent.
A fi e încă o întrebare
A deveni e nefiresc
Răsar și retrăiesc în orice zare
Și readorm precum grăiesc.
Iar din al întunericului vis
La ea răscrucea de neanturi
Stăm sus, mai sus, dar într-un abis
În așteptări de noi implanturi,
De ceea ce poate să fie
Când nevăzutul se prea vede
De ceea ce-i și n-o să fie
De ce e cel și nu mai șede...
Ruptura se emasculează
Plâng armonii pe ritm alert
E frig în suflet, ba încă vibrează
Speranța risipită în deșert.
0010
0