Sergiu Burlescu

I. Atât de tare i-au orbit mândria încât fumul metalic al imperfecțiunii le presează continuu cutia creând un vacuum intern de intenții cu termen de valabilitate expirat. le scapără ochii

Să-i zicem, doamna aceea sătui de oficialități, cu tot disprețul și cu sentimentul acela de a sfida cu o curiozitate incipientă direcționalul ei instinct de coordonare. Ea este geometria

nu eram nebuni – nu mai puteam respira acolo unde sufletul e combustibil și monedă. într-o fermă de emoții rafinate frica e un vin rar iar iubirea — surplus pentru export. ne-am

Locul pentru a cultiva umbre în deșert este necesară absența semințelor fiindcă prezența lor ar duce la apariția oazelor sentimentale. mai întâi caută un deșert să nu poarte nume de orașe zei ori

I. Preludiu Întâi îi șoptești un compliment din colțul minții căci adevărul n-o incită acolo unde prostia se dă drept speranță și speranța se rujează cu idealuri pierdute. Îi spui că are ceva — o

Roșu izbucnise în mine carnea visului s-a descojit lăsând sângele să curgă în șoapte valul urcă și pătează onoarea. pe buzele crăpate roșul a încolțit dorință și pact m-am lăsat de el mușcat fruct

aripile rupte ale îngerilor decăzuți ajung la fier vechi unde Hermes le topește și le preface în scuturi ieftine împotriva prostiei lumești. chiria cerului se plătește la timp stelele consumă la

Pe ușa blocului, cineva mi-a mâzgălit numele cu un marker albastru și un smiley exact ca în Smile, de parcă viața mea ar fi un stick USB găsit în iarbă: îl deschizi doar din plictiseală, stai la

I. Peronul Fatalității stăm la coadă tăcuți încolonați după Kafka care tot cere lămuriri funcționarului din ghișeul sorții: „De ce unii au făina mai fină, și alții doar pleavă de meteorit?” nimeni nu

I. Cactușii de aur Pustiu infernal se-ntinde sub discul solar, învelind soarele într-o clepsidră; nisipul albastru, cu sângele din astru, paște orice suflare vie și o scurge în scorpioni de

1. în acvarii se mută păsări și-și iau cu ele lintița să învețe a înota printre ferestre spulberând visele ai dat drumul la frigider și de-acolo au țâșnit pinguinii cu jobene la pradă și de s-or

3. ferestre — pare că despart lumea mea de a ta dar nu le țin în umbră pliate una peste alta să le consacri căldura dintre ele încerci din când în când cu respirația ta rece să împingi vreo două

Codicilul umbrei licitate am intrat pe ușa unei case de licitații doream să îmi vând naivitatea cu prețul conștiinței de sine. la recepție un domn slab și înalt avea pe gât tatuată pasărea din

Era o dimineață de iarnă amoroasă. În vatră, două lemne împreunate își topeau extazul până când amorul înflăcărat le transcendea în cenușa din care, vara, urmau să înflorească doi crini roșii. Pe

soldat corupt al propriului trecut m-am angajat să-mi vând tăcerile — tot mie — apar amintiri, atât de încrezute, cu scuze vagi că „n-am vrut” și, într-o mie de secvențe, m-au descusut. am grijă,

Era luna – ne-a sărutat pe ochi în timp ce stăteam dezgoliți pe pământul febril și ne topeam în respirațiile fierbinți. Vântul ne mângâia tălpile și freamătul pierdut în amintiri ne-a îndemnat

Ce se alege din noapte Când, sub coroana impetuosului frasin, corbii îngână sonata exilului cu șoapte de înger, iar porumbeii trimiși de Athena să ne cunune în Olimp împletesc diademe din

dimineața s-a furișat în șosetele mele. în cameră, umbrele s-au ghemuit prin colțuri să urmărească cum rostogolesc pe piept un ghem de căldură ca tine senzuală la atingere și fină la

noiembrie geometrie a frigului știe unde să apese durerea rămânând acolo fantomă în locul / momentul atingerii. aud vântul nebun fluierând prin structura de rezistență a corpului — straniu corpul nu

de când mâna s-a ridicat cerul s-a lăsat mai jos nu mai găsesc spațiu de răsuflat tot locul e deja plin cu pustiul fiecăruia. între pleoapă și lumina crudă / umedă nu e sens de

începem a ne modela câte puțin fiecare prin celălalt. ne sculptăm cu grijă și tandrețe. când ne este sete ne afundăm unul în altul până scoatem toată gingășia și ne udăm gurile cu

Știi, iubito, nu-ți mai pot strânge roua buzelor cum o strângea cândva inima, plină de pasiune și fervoare. Mi s-au conturat buzele de atingerile tale, când ai împărțit cerul în două: la