Poezie
Pustiul cu negustorii unei felii de tort (poeme ale absurdului)
4 min lectură·
Mediu
I. Cactușii de aur
Pustiu infernal se-ntinde sub discul solar,
învelind soarele într-o clepsidră;
nisipul albastru,
cu sângele din astru,
paște orice suflare vie
și o scurge în scorpioni de jăratic spulberați.
Mă plimb cu capul în pământ,
vinovat că am îndrăznit să arunc în el noroiul adunat de printre oameni,
nimerind în toate direcțiile.
Și număr secundele de nisip ce-au rămas să le arunc în cadranul de sus al clepsidrei.
Nisipul încolțește pe buze
ele absorb vocale
și-apoi vomită consoane dezechilibrate,
în timp ce fulgerul arpagic
își îngroapă nervii sub pământ.
Îmi zic:
„Păi stai, nu aici…
Aici, dedesubt, a trecut Dante cu coasa,
să taie dracii cu blestemul limbilor de toacă,
iar îngerii să-i strângă în cupa cerului, prefăcându-i în mercurul roșu
din care să crească doar cactuși de aur,
cu vin de scorpioni și licoare de șarpe.”
II. Negustorul de suflete cu cap de leu
„Ești o glumă spusă de un zeu oropsit”
— îmi șopti cactusul, după ce am mușcat din el o bucată
cu o sete nebună de imagini sonore și gânduri ilariante.
Au trecut prin mine precum un câine într-o descompunere latentă,
până s-au fragmentat, risipindu-se în cadranul de sus al lumii.
Poate a fost câinele lui Castaneda,
marcându-mă în tăcere ca pe un tovarăș de viziuni pentru inițierea în umbre.
Speranța îmi este un pește consacrat pe un cerc de foc,
iar cercul se alimentează continuu cu mirul rugăciunilor pocăiților,
transformându-se treptat într-un cap de leu,
râzând cu dinți de aur ca niște săbii ce taie suflete vii din corpuri însângerate
și le vinde pe la porți dintre lumi.
În sanctuarul lumilor de la periferii,
creaturi născute din haos se hrănesc cu mierea teroarei și seva fricii,
învelind în cămăși pătate de sânge toate lumile născute din dragoste și armonie,
pentru a le umbri soarele și a le otrăvi răsuflarea.
În fiecare puls condamnat la efemer, prin arterele pustiului,
se zbate sufletul spânzuraților,
cu țipetele lor
jalnice și nevinovate.
Învinovățesc soarta că nu le-ar fi suflat lumânarea de pe tort
și că nicio dorință nu s-ar fi împlinit.
Dar s-au iertat,
resemnați că tortul a fost extraordinar:
cu gust desăvârșit de iluzii,
iar cireașa —
punctul finit din extazul
unor limbi de foc,
înjunghiind pe oricine îndrăznește să ia o felie mai mare.
III. Drumul înapoi al negustorilor de spaimă
Unde este emoția curată,
pura vibrație a inimilor încă virgine
până la prima adiere a feromonilor de spaimă?
Unde se ascunde pulsul
când moartea calcă pe urme
cu toți agenții și dealerii ei?
Cine transformă energia cristalină
în smoala grotescului și a terorii?
Și… când se va întoarce Lumina
înapoi în patria ei?
Emoția curată o adăpostește
trandafirul vânturilor,
înflorit între două maluri:
pe unul,
timpul s-a împotmolit în început
și nu-și mai amintește numele de zeu, necăjit de noile curente religioase;
iar pe celălalt mal,
pulsul se retrage sub brațul unui copil
care visează pădurea fără lupi,
în timp ce pașii terorii trec pe lângă el —
ca niște negustori orbi
și colectori falimentați de scântei lăuntrice.
Umbrele însetate frământă seva cristalină,
apoi o preschimbă, încet, în smoală neagră —
numai ca să cunoască,
prin trupul frânt al oamenilor,
cenușa care poartă gustul comprimat al pieririi de după.
Lumina
se întoarce ori de câte ori
un ochi închis vede mai adânc decât doi ochi deschiși.
De fiecare dată când tăcerea respiră fierbinte șoaptele interzise,
invocând misterii menite să schimbe direcția fluviului în interior,
prin somn să atingă corzile lirei pe care Orfeu a scăpat-o,
împiedicându-se de cactusul de aur,
orbit fiind de licoarea Șarpelui.
Și totuși —
cine altcineva recunoaște drumul înapoi
dacă nu câinele din cadranul de sus al lumii,
alungând fiarele dincolo de limitele perplexității?
IV. Felia de tort —
Este foamea ancestrală a celor ce-au gustat din fructul cunoașterii
și n-au mai putut închide gura adevărului.
Tentația zeului căzut,
din gura leului orb
care n-a voit să fie glumă,
ci autorul propriilor mituri și legende —
dar a uitat cuvintele și s-a înecat în propoziții punctate.
Ar fi rugul aprins în somnul inocenților,
pumnul de lumină înfipt în maxilarul unei realități ruinate,
blestemul sufletelor trezite care vor să înțeleagă
de ce tortul are gust de iluzii
și cireașa — gust sublim de moarte.
Poate cei cu limbile arse și sufletul sfârtecat
încă mai aud, în adâncul lor, suspinele lumilor spunând:
„Te iert.
Încă mai e timp să devii un os în gâtul clepsidrei.”
00207
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sergiu Burlescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 734
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 110
- Actualizat
Cum sa citezi
Sergiu Burlescu. “Pustiul cu negustorii unei felii de tort (poeme ale absurdului).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sergiu-burlescu/poezie/14193029/pustiul-cu-negustorii-unei-felii-de-tort-poeme-ale-absurduluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.