Țărâna cerului sub tălpile reci (poeme ale absurdului)

Poemul dv. „Când mi-am îngropat picioarele reci în țărâna cerului” se desfășoară ca un ritual de inițiere în absurd, în care sacrul și profanul se suprapun prin imagini neașteptate. Autorul folosește un limbaj vizionar, cu amestecuri de ironie și metafizică: sfinți cu ciorapi de lână, magazine cosmice de resturi, constelații care depun petiții digitale. Această alăturare între sacru, banal și grotesc creează o poezie a dezvrăjirii, unde raiul apare rece și impersonal, iar Dumnezeu e bănuit de faliment existențial. Finalul, cu întrebări tulburătoare despre geneză și timpul divin, transformă poemul într-o anchetă ontologică, în care absurdul devine singura logică posibilă. Imi place evoluția dv, imi place acest nou poet.Ceva imi spune ca viitorul poem al dv. va fi si mai bun ca acesta. Astept.

de autor amator (declarat amator) şi fără operă sforăitoare ( nu am decât un singur volum de autor, e drept, de 200 pagini, cu grafica/colajele soției mele), volum curat juxtalist îmi prmit să afirm că ce scrie Sergiu este cel mai aproape de juxtalismul ce mi-a fost şi mie atribuit de regretatatul Valentin Taşcu. Faptul că în România Literară ce scrie Sergiu sperie este pentru mine cea mai clară dovadă că sperie. Pentru că dacă nu accepți benevol să te pierzi între simboluri, mitologie, experiențe personale, mundane, sociale-politice, ancorate în concret şi film şi muzică nu ai cum să nu accepți acest curent. Faptul că puțini scriu aşa este pentru mine semn bun şi mă bucur că Sergiu este, teoretic No.4, după Andrei Novac, Marius Marian Şolean şi mine.

Dragă Sergiu, esti primul care mă faci să
revin din vacanță şi să îți cer poezia asta citită pentru radio. Dacă poți şi dacă eşti disponibil.

Povestea asta poate fi începutul unei serii de autor. Recunosc însă, titlul mi se pare impersonal şi neasumat. Poate ar trebui să le marchezi mai personal, atât pentru memoria ta sentimentală, cât şi pentru public.

Acest text face parte dintr-o serie de poeme concepute ca un manifest poetic împotriva dogmelor religioase, filozofice și uneori științifice care, de prea multe ori, pretind a deține adevăruri absolute, dar se dovedesc rigide și incomplete. E o confruntare cu adevărurile care „nu țin” și s-ar surpa sub greutatea propriilor contradicții. Sper ca următoarele poeme din serie să ducă mai departe această provocare și vă mulțumesc pentru încurajare – abia aștept să aflu ce veți gândi despre ele!

Îți mulțumesc pentru entuziasmul și generozitatea cuvintelor tale! Să fiu asociat cu juxtalismul, mai ales prin referința la Valentin Tașcu și în compania ta, a lui Andrei Novac și Marius Marian Șolea, e o onoare care mă copleșește și mă motivează în același timp. Faptul că vezi în poemul meu o combinație de simboluri, mitologie și elemente mundane, sociale sau politice, care „sperie” prin sinceritate și curaj, e o confirmare că încercarea mea de a chestiona dogmele și de a le juxtapune într-un mod neconvențional își atinge scopul.
Îți sunt recunoscător pentru invitația de a citi poemul la radio – sunt disponibil și aș fi încântat să fac asta! Te voi contacta pentru detalii. Cât despre titlu, apreciez observația ta și o iau în serios; voi reflecta la o abordare mai personală. Sper ca această serie să crească și să devină, așa cum spui, un început de drum pentru ceva mai mare. Îți mulțumesc din nou pentru susținere și abia aștept să continuăm dialogul!

un text ambițios, plin de imagini suprarealiste, dar sincer: are momente unde exagerarea metaforică și densitatea de idei îl fac greu de digerat. Unele imagini sunt strălucite („roiuri de stele second-hand”, „constelațiile mi-au trimis o petiție digitală”), dar alte pasaje devin încărcate și obositoare, cu prea multe idei în același vers sau frază.

Rezultatul e un text care impresionează prin ambiție și absurditate, dar care pierde din impact din cauza suprasaturării și a lipsei de respirație. Ar putea fi mult mai puternic dacă ai tăia câteva metafore sau fraze, lăsând câteva imagini să respire și să șocheze.

Pe scurt: original și curajos, dar uneori prea încărcat pentru ca absurditatea și ironia lui să atingă potențialul maxim.

PS: ti-am lasat si la acest text o alternativa. daca esti incepatpr si ambitios, doar multumesti ca cineva isi pierde timpul pentru tine. nu isi doreste nimeni sa te faca slab, e doar la indemana ta. fie inveti, fie nu vrei, faci pe-a deșteptul și cred ca ești clonă.