Poezie
Geometria sacră a unei pierderi (poeme ale absurdului)
3 min lectură·
Mediu
Codicilul umbrei licitate
am intrat pe ușa unei case de licitații
doream să îmi vând naivitatea
cu prețul conștiinței de sine.
la recepție un domn slab și înalt
avea pe gât tatuată pasărea din Cartea Morților
și un accent de templu inaugurat în memoria celor vii.
mi-a cerut umbra—
umbra verticală a ideilor mele despre libertate.
l-am întrebat dacă e legal
și mi-a spus că în Hermopolis se practică
din epoca a șase a fineței divine.
m-a informat că dacă nu se cântărește pe o pană se comercializează în parabole
și i-am dat umbra din rucsacul cu nori.
în schimb mi-a oferit
o brățară făcută din ceasurile lui Dalí
și o rețetă pentru limonadă
din amintirile confuze
a verii când mi-am petrecut vacanța în Purgatoriu.
mi-a spus că ceasurile merg înapoi de la mijloc până în extreme
atunci când fac micro-revelații cu déjà vu-uri.
iar limonada s-o servesc în deșertul Sahara
când voi găsi sub nisip toate ingredientele necesare pentru o călătorie spre Orion.
am zâmbit.
absurdul e dulce când e servit cu accent exotic și o înțelepciune tăcută.
Hieroglifele levitației
în ziua a treia, am început să levitez
în direcții contradictorii
m-am trezit vorbind hieroglife
cu un cactus numit Trickster.
mi-a dat de înțeles că umbra mea fusese folosită în peripețiile lui Castaneda
într-un ritual de condensare a realității.
Ibis?
aflasem că asta a fost numele domnului de la recepție.
deja promovat —
notarul ceasului trei în arhiva de vise apofatismului.
unde visele se scad și se înmulțesc din tăblița apocrifă a memoriei.
m-a sunat într-o noapte
dintr-un număr scos din PI:
"nu poți lua înapoi ce n-ai înțeles că ai pierdut."
umbra era metaforă
eu — o replică
iar vânzarea —
un act poetic notarial.
Valiza lui Thot
acum trăiesc într-o valiză
cu inscripția :
"proprietatea lui Thoth —
deschide doar în caz de reconfigurare cosmică."
scriu horoscoape pentru oameni care vor să ajungă steaua polară
le citesc în cărți viitorul cu precizie de déjà vu.
în loc de semnătură
las o pată de cerneală
care încerca să fie păsare
sau pasăre
sau pășire.
uneori
îl visez pe Ibis
tot încercând să întindă colțurile pătratului și să îl prefacă în cerc
aplicând alchimia geometrie sacră a lui Fibonacci.
alteori
îl aud ciocănind în osul timpului
căutând virgula omisă de soartă
când mi-a făcut contract cu samsara.
dar cel mai des
îi simt prezența în lipsa umbrei mele recoltată din pustiu
devenise un soi de lumină ironică
ce mă urmează paradoxal când merg cu spatele.
am intrat pe ușa unei case de licitații
doream să îmi vând naivitatea
cu prețul conștiinței de sine.
la recepție un domn slab și înalt
avea pe gât tatuată pasărea din Cartea Morților
și un accent de templu inaugurat în memoria celor vii.
mi-a cerut umbra—
umbra verticală a ideilor mele despre libertate.
l-am întrebat dacă e legal
și mi-a spus că în Hermopolis se practică
din epoca a șase a fineței divine.
m-a informat că dacă nu se cântărește pe o pană se comercializează în parabole
și i-am dat umbra din rucsacul cu nori.
în schimb mi-a oferit
o brățară făcută din ceasurile lui Dalí
și o rețetă pentru limonadă
din amintirile confuze
a verii când mi-am petrecut vacanța în Purgatoriu.
mi-a spus că ceasurile merg înapoi de la mijloc până în extreme
atunci când fac micro-revelații cu déjà vu-uri.
iar limonada s-o servesc în deșertul Sahara
când voi găsi sub nisip toate ingredientele necesare pentru o călătorie spre Orion.
am zâmbit.
absurdul e dulce când e servit cu accent exotic și o înțelepciune tăcută.
Hieroglifele levitației
în ziua a treia, am început să levitez
în direcții contradictorii
m-am trezit vorbind hieroglife
cu un cactus numit Trickster.
mi-a dat de înțeles că umbra mea fusese folosită în peripețiile lui Castaneda
într-un ritual de condensare a realității.
Ibis?
aflasem că asta a fost numele domnului de la recepție.
deja promovat —
notarul ceasului trei în arhiva de vise apofatismului.
unde visele se scad și se înmulțesc din tăblița apocrifă a memoriei.
m-a sunat într-o noapte
dintr-un număr scos din PI:
"nu poți lua înapoi ce n-ai înțeles că ai pierdut."
umbra era metaforă
eu — o replică
iar vânzarea —
un act poetic notarial.
Valiza lui Thot
acum trăiesc într-o valiză
cu inscripția :
"proprietatea lui Thoth —
deschide doar în caz de reconfigurare cosmică."
scriu horoscoape pentru oameni care vor să ajungă steaua polară
le citesc în cărți viitorul cu precizie de déjà vu.
în loc de semnătură
las o pată de cerneală
care încerca să fie păsare
sau pasăre
sau pășire.
uneori
îl visez pe Ibis
tot încercând să întindă colțurile pătratului și să îl prefacă în cerc
aplicând alchimia geometrie sacră a lui Fibonacci.
alteori
îl aud ciocănind în osul timpului
căutând virgula omisă de soartă
când mi-a făcut contract cu samsara.
dar cel mai des
îi simt prezența în lipsa umbrei mele recoltată din pustiu
devenise un soi de lumină ironică
ce mă urmează paradoxal când merg cu spatele.
06623
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sergiu Burlescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 416
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 68
- Actualizat
Cum sa citezi
Sergiu Burlescu. “Geometria sacră a unei pierderi (poeme ale absurdului).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sergiu-burlescu/poezie/14194139/geometria-sacra-a-unei-pierderi-poeme-ale-absurduluiComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GPDincolo de toate trimiterile mitologice, de tonul jucăuș al textelor și de încercarea de a da coerență chiar și absurdului, mi se pare că sunt și exagerări la nivelul conținutului, mai puțin în ultimul poem, „Valiza lui Thot”, poem care mi se pare bun, mai ales prin finalul care m-a făcut să zâmbesc meditativ, dacă mi se permite acest paradox. Da, nu numai prezența sintagmei „un soi de lumină ironică” m-a determinat să observ și această fațetă (auto)ironică a scriiturii autorului, de regulă, nota de ansamblu a textelor sale fiind una de gravitate, chiar de deprimare.
0
SBVă mulțumesc pentru lectura atentă și pentru observațiile asupra textelor. Încercarea de a „îmblânzi” absurdul printr-o coerență interioară e un joc riscant, iar uneori poate duce la acea senzație de exagerare pe care ați semnalat-o. Dar că unele din exagerări sunt cheii pentru următoarele poeme ale absurdului, din acest motiv, respect o strictețe de ordine a publicării poemelor din acest ciclu.
Mă bucur totuși că în „Valiza lui Thot” ați găsit un echilibru între ludic și meditație, între gravitatea de fond și o ușoară ironie care să destindă și să deschidă sensuri. Observația dumneavoastră despre „lumina ironică” este foarte bine surprinsă, fiindcă exact această tensiune dintre seriozitate și autoironie îmi doresc să o cultiv.
Vă mai aștept cu mare drag pe aici!
Mă bucur totuși că în „Valiza lui Thot” ați găsit un echilibru între ludic și meditație, între gravitatea de fond și o ușoară ironie care să destindă și să deschidă sensuri. Observația dumneavoastră despre „lumina ironică” este foarte bine surprinsă, fiindcă exact această tensiune dintre seriozitate și autoironie îmi doresc să o cultiv.
Vă mai aștept cu mare drag pe aici!
0
SBVă mulțumesc mult pentru analiza generoasă și pentru corecturile de detaliu, absolut pertinente. Voi ține cont de toate observațiile, inclusiv de nuanțele legate de majuscule și de numerale.
Mă onorează lectura dumneavoastră în cheie mitologică și simbolică, unde umbra, Thot, Cartea Morților, Castaneda și geometria sacră se reunesc într-un ritual poetic.
Am simțit în comentariul dumneavoastră o interpretare care completează ceea ce am încercat să scriu: că pierderea, absurdul și inițierea pot genera nu doar ruptură, ci și lumină. Vă mulțumesc pentru felul în care ați reușit să surprindeți „incantația modernă” pe care o caut.
Mă onorează lectura dumneavoastră în cheie mitologică și simbolică, unde umbra, Thot, Cartea Morților, Castaneda și geometria sacră se reunesc într-un ritual poetic.
Am simțit în comentariul dumneavoastră o interpretare care completează ceea ce am încercat să scriu: că pierderea, absurdul și inițierea pot genera nu doar ruptură, ci și lumină. Vă mulțumesc pentru felul în care ați reușit să surprindeți „incantația modernă” pe care o caut.
0
GPȘtiu cum e, mi se întâmplă și mie, mai ales când încerc să îmblânzesc hazardul, ceea ce tot cam pe acolo e!
0
SBÎmblânzirea hazardului e mai severă decât crearea unor imagini absurde. E ca și cum ai încerca să potrivești o parolă uitată la un card bancar, conștient că ultima opțiune, cea mai improbabilă, e de fapt cea corectă. Totuși, efortul nu răsplătește așteptările, iar la final te simți obligat să dai explicații: ăsta am fost eu, nu un bot inventat. Cam așa e și absurdul: o dresare imposibilă a hazardului.
0
corect ar fi „Geometria sacră a unei pierderi” (cu „ă” la „sacră”), apoi „pasarea din cartea Morților” și corect: „pasărea din Cartea Morților” („pasărea” cu diacritice și „Cartea Morților” cu majuscule, fiind titlu consacrat). Și „din epoca șase a fineței divine”, eu cred că ar suna corect „din epoca a șasea a fineței divine” (numeral ordinal). Apoi „geometrie sacre a lui Fibonacci”, corect: „geometria sacră a lui Fibonacci” , Și „căutând virgulă omisă de soartă” avem varianta corectă: „căutând virgula omisă de soartă” (articol hotărât). Și ultima „pasare / pasăre / pășire”, aici bănuiesc că este intenționat jocul de cuvinte, dar dacă nu, forma corectă este „pasăre”.
Un poem care deschide uși spre mit și absurd, ca o liturghie a străinului din noi. Umbra, scoasă la licitație, devine monedă de schimb între lumi, iar Thot, scribul zeilor cu cap de ibis, pare să noteze în tăblița cosmică fiecare picatură de lumină și întuneric. Citindu-vă, am simțit ecoul Cărții Morților, unde sufletul călătorește prin incantații, învățând să-și recunoască pașii și pierderile, să-și cântărească libertatea pe o pană. Deodată, absurdul capătă dulceață, ca în paginile lui Castaneda, unde realitatea se condensează și se revarsă prin ritualuri halucinante, între magie și luciditate. Umbra dumneavoastră, devenită simbol, participă la aceeași inițiere, precum un pact secret între vis și memorie. Apoi, în versuri, geometria sacră își întinde liniile: Fibonacci apare ca arhitect al universului, spirala lui discretă ascunzându-se în ceasurile lui Dalí, în valiza lui Thot, în însuși cercul roșu al unui soare prins în cușcă. Poezia dumneavoastră trasează această geometrie paradoxală, unde pierderea se desenează nu ca sfârșit, ci ca proporție ascunsă a renașterii. Este o scriitură care pulsează ca o incantație modernă: între hieroglifele tăcerii, licitațiile umbrei și spirala eternă, poemul respiră ca un oracol ironic, dar și tandru. Am rămas cu impresia că absurdul, așa cum îl scrieți, nu sfâșie, ci luminează și că în lipsa umbrei se naște o altă lumină, mai greu de uitat. Felicitări! Vă rog să nu uitați de diacritice.