Ottilia Ardeleanu

nu mai simt de mult lipsa oamenilor în locul lor sunt pereţii cu poze uite acolo eram chiar veseli ca orbii care sunt fericiţi în întunericul lor şi-ar fi răvăşiţi să vadă cumva

nu știu cum cresc rănile una din alta zăpăcindu-mi sângele se deschid trufașe în piele o răscruce de drumuri pârâuri purpurii toate toate duc la tine

vrei nu vrei furișate pe alei frunze mii și durdulii dau târcoale pline poale de gutui șui-gălbui se răsfiră florile din clorofilă se scutură de petale țes covorul cel mai moale vin în hore

atipică viaţa doar n-o să facă infarct acum merg mai departe spre soare lucrează la drumuri şi poduri de maree melcii mai puternici decât sisif pe lujere ciupite de larve ca nişte idei fără

Și Eva a purtat la vremea ei fel și fel de frunze ca să fie în trend. De la frunzulița de arțar cu despicături, la cea de mesteacăn, dințată, și până la cea de palmier cu trenă. Și-a ales frunza

deschis ca un bărbat care te vrea goală ca pe o filă pe care va scrie de câte ori apetitul său sexual se transpune într-un orgasm poetic nu mă învelesc cu bumbacuri îmi place să simt pe pielea

literele par niște ape repezi șușotitul îmi provoacă imagini dintr-o lume simplă neinvadată curgerea le e vie peste pietrele timpului îmi cresc arbori la marginile colii ispitit un stol

prima dată la mare am fost într-a șasea cu școala iubeam valurile care mă luau peste picior tentată să le înfrunt deși nu știam să înot era ceva în tumultul acela înspumat și pestriț de atâtea

după cum mă gâdilă între coaste Dumnezeu cred că iar se prăpădește de râs lumea Îl caută pe facebook Îi trimite mailuri stickere emoji la grămadă Îl apelează pe Group El e Salvarea ar

pe mine m-au votat norii liniștiți nu s-au temut de vreo idee de imaginații ori simplul fapt că am ieșit special ca să admir felul în care s-au așezat în rând pe un culoar strâmt care

Ecou (2023) Toți suntem copii cu copii cu copii o lume cu visuri cu visuri cu visuri venind din paradisuri din paradisuri fără hegemonii fără hegemonii Cum anatomic ne facem mari ne facem

câteva sulițe care flutură cuvinte s-au înfipt în gardul viu al zilei nu este vorba de partide ci doar de culoarea inimilor voi ce ați vota în vara asta marea este la fel de

jpegul mamii ei de viaţă am încercat să-i fac un zoom să ajung la cafeaua pe care o beam împreună dimineaţa la cuvintele care se amestecau buze îndulcite pe buzele cănilor la plimbările

* dragostea o broderie păstrată din bătrâni în lada de zestre fără de pată mirosul trăiniciei * macii de pe inimă se înmulțesc pe când vii pe când pleci ca să te-ntorci * primăvara

suntem generația de polietilenă tot ce înghițim e de plastic poezia e pusă în țiplă să nu cumva să intre prin porii celui care o ating fie numai cu ochii plăpânzi de cerneala unui cer destrămat

plouă de zile bune plouă ca în macondo plouă și nu dau de Dumnezeu mi-am pus o pelerină și am ieșit nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam m-a tras de mână când să trec linia de tramvai fără

E de-ajuns să se înceapă cu stângul. Cu critica neagră, că se adună ca la mort. Și, în loc să tacă, să păstreze un moment de reculegere, încep ca țațele, bârfa, în timp ce mănâncă fără suflare

rănile mele supurează poezie amurgul căinței ultimele picături de ceară din razele soarelui ieșit din mare ca un făt e trudă în adâncul cărnii mele niciodată nu am știut dacă am întreaga

de aseară îngerii coboară acrobatic pe sfori subțiri de ploaie îi aud căzând pe pervazul meu câte douăzeci și unu deodată lovesc ferestrele cu niște aripi fulguite adorm între perne gândul

m-am înțepat într-o așchie globulele au dat năvală un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit aproape artezian m-am apropiat și am sorbit până mi-am înroșit dinții apoi am apăsat locul cu

Țonțoșina face ochii mari. Doi bulbi gata să înflorească aspecte nebănuite. Își face singură pistrui dând la o parte, repezit, lingura cu pastă din fructele cele mai alese. Nu vreau este felul ei de