pe mine m-au votat norii
liniștiți
nu s-au temut de vreo idee
de imaginații
ori simplul fapt că am ieșit special
ca să admir felul în care s-au așezat în rând
pe un culoar strâmt
care
pentru unii important e câte cărți au scris
festivalurile editurile criticile
pentru alții câte picături de sânge valorează viața
cunosc atâția oameni deosebiți
în lupta pentru clipă e imatur
Ecou (2023)
Toți suntem copii cu copii cu copii
o lume cu visuri cu visuri cu visuri
venind din paradisuri din paradisuri
fără hegemonii fără hegemonii
Cum anatomic ne facem mari
ne facem
câteva sulițe care flutură cuvinte
s-au înfipt în gardul viu al zilei
nu este vorba de partide
ci doar de culoarea inimilor
voi ce ați vota în vara asta
marea este la fel de
jpegul mamii ei de viaţă
am încercat să-i fac un zoom
să ajung la cafeaua pe care
o beam împreună dimineaţa
la cuvintele care se amestecau
buze îndulcite pe buzele cănilor
la plimbările
*
dragostea
o broderie păstrată din bătrâni
în lada de zestre
fără de pată
mirosul trăiniciei
*
macii de pe inimă
se înmulțesc
pe când vii
pe când pleci ca să te-ntorci
*
primăvara
suntem generația de polietilenă
tot ce înghițim e de plastic
poezia e pusă în țiplă
să nu cumva să intre prin porii celui care
o ating fie numai cu ochii plăpânzi de cerneala unui
cer destrămat
plouă de zile bune plouă ca în macondo
plouă și nu dau de Dumnezeu
mi-am pus o pelerină și am ieșit
nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam
m-a tras de mână când să trec linia de tramvai
fără
E de-ajuns să se înceapă cu stângul. Cu critica neagră, că se adună ca la mort. Și, în loc să tacă, să păstreze un moment de reculegere, încep ca țațele, bârfa, în timp ce mănâncă fără suflare
rănile mele supurează poezie
amurgul căinței
ultimele picături de ceară
din razele soarelui
ieșit din mare ca un făt
e trudă în adâncul cărnii mele
niciodată nu am știut dacă
am întreaga
de aseară îngerii coboară acrobatic
pe sfori subțiri de ploaie
îi aud căzând pe pervazul meu
câte douăzeci și unu deodată
lovesc ferestrele cu niște aripi fulguite
adorm între perne gândul
m-am înțepat într-o așchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit
aproape artezian m-am apropiat și am sorbit
până mi-am înroșit dinții
apoi am apăsat locul cu
Țonțoșina face ochii mari. Doi bulbi gata să înflorească aspecte nebănuite. Își face singură pistrui dând la o parte, repezit, lingura cu pastă din fructele cele mai alese. Nu vreau este felul ei de
depărtarea îmi pare un imens pod de lemn
fiecare pune câte o șipcă și trece
uneori ne temem să privim în jos
toate neîmplinirile se clatină
avem rău de ele
trecem cu greu ne ținem de o sfoară
frate de miștocăreală suntem buni
bagă tu din minte lemne și cărbuni
de ar arde lumea ca pe jar încins
scriitorul lumii azi ar fi aprins
să ardă grătare de literatură
scuipă frate scuipă
e seară și ca să-mi înving singurătatea o iau pe străzi
citind în tăcerea copacilor străjuiți de felinare
oamenii forfotesc un du-te - vino impecabil urmele rămân impregnate
în asfalturi uneori
într-o relație amiabilă cu lucrurile din viață
mi le doresc și ele aproape că-mi vin în sprijin
contez mai mult pe tăcere pe rezonanța lor cu nevoile mele
nu-mi chinui gândul nu-l terorizez îmi
ăl bătrân cum îi ziceam toți
era mic și îndesat
nu știu unde încăpea atâta suflet
îl știau și alții de prin alte părți
de om bun și gospodar
făcător de case cum doar în legende mai aflai
a
încă am în casă vâsc și-o ramură de brad
îmi oxigenez singurătatea
deschid ferestrele inspir chem turturele
presar grâne de-a lungul pervazului
ele vin șuierând aerul temătoare prietene cenușii
dar
Pielea fusese bătută cu forţă. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea şi moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obişnuiţi cu pocniturile şi cu mirosul înţepător. Ştiau şi
candidez la floare candidez la primăvară
mă bazez pe voturile firelor de iarbă
pe bătăile de aripi și mai ales pe cântecul păsărilor
ce răsunet mai clar decât ciripiturile în albastrul unui cer
Face ochii rotunzi și încăpători pentru orice detaliu. I se mai zice șurubel sau omușorul în stare să desfacă un perete de țarc și să lase toate jucăriile să iasă îngrămădindu-se spre libertate.
liniște de mormânt
citesc fiecare nume rece pe pietrele funerare
pare un alt cimitir vesel
fiecare poem un epitaf
nu plângi nu te miri ba chiar e hilar
faci poze din ochi
niște strofe rămân
de atâta purtat s-au subțiat cuvintele
ies rar și se așază pe despicătura unei fraze
din două în două silabe
e umbră mereu în dosul acestei fibre
și același aer irespirabil
versurile nu mai