Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Să fie copilărie, deci!

2 min lectură·
Mediu
Ecou (2023)
Toți suntem copii cu copii cu copii
o lume cu visuri cu visuri cu visuri
venind din paradisuri din paradisuri
fără hegemonii fără hegemonii
Cum anatomic ne facem mari
ne facem mari și vieții îi dăm importanță
importanță copiii din suflet globali
sunt singura dulce o dulce speranță
Că vârsta nu spune nimic dar nimic
chiar de te-apleacă de spate de spate
dacă în tine copilul peltic de peltic
rătăcește departe departe
Fă pariul cu tine de cireșar cireșar
când fructele iubirii sunt coapte
nimic în viață nu e-n zadar în zadar
copile fii tonus copile fii fapte
i un i e (2021)
îmi vine întâi
să arunc literele în aer
spre copilărie
să se ștrengărească
apoi să rămân între ele
ca în brațele mamei
Întâi... (2020)
copiii au izbucnit pe stradă
la prima oră din mine au ieșit
zâmbete zâmbete ca regimentele bunicului
au bătut pas de defilare prin sufletul meu
apoi au depus jerbe
copiii din noi să trăiască (2019)
din nou copil
mă întâlnesc cu toți copiii
de pe strada mea
deși mult prea înaltă mă iau de mână
mă prind în cerc
desenăm pe asfalt șotronul
căutăm o piatră cât mai netedă
o găsim repede că orașul e plin
sărim în pătrate
ca în canapelele din apartamente
ne ducem ne întoarcem
strigăm facem galerie
suntem chiote și inc
ne plictisim repede
alt joc alt freamăt
alt desen
cu alte haine alte trăsături
suntem tot noi
ne-au crescut mâinile și picioarele și nasul
încercuim pământul
ne vedem pe telefon
pe facebook pe oriunde
altădată
imaginația era un embrion
continuăm să ne ținem de mâini
să jucăm un joc al vârstei
soarele ne radiografiază
înlăuntru copiii copiilor noștri
se țin de mână
071.100
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
286
Citire
2 min
Versuri
60
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “Să fie copilărie, deci!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14180446/sa-fie-copilarie-deci

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@amanda-spulberASAmanda Spulber
Mi-au plăcut mai mult cele din 2020 și 2021. Am învățat și un cuvânt nou: inc.:)
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mulțumesc mult. Mă bucur de inc, de copilăreală.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
sub parfum de tei și cântec de ciocârlan
"înlăuntru copiii copiilor noștri
se țin de mână"
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mulțumesc mult. Mă bucură sublinierea făcută.
0
Distincție acordată
@teodor-dumeTDTeodor Dume
pun și eu o lumină pe drumul copilăriei!

Frumos, Ottilia!

cu sinceritate!
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
COPILĂRIEI
scuzați graba și degetul care a greșit...
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mulțumesc.
0