Poezie
ereditatea unui viitor în vitro
2 min lectură·
Mediu
sunt contemporană cu oamenii străzii oricât i-aș
ignora
mă împiedic în sufletul lor gol învelit în zdrențe
aruncate la pubelă
am felul meu de-a mă feri de privirile celor mai
norocoși dacă așa se numesc
cei care semnează o condică a ipocriziei tăcerii
sub zâmbetul teatral se ascund mirodeniile veacului
searbădă mentalitate a unora să treci cu vederea
eroic malformațiile prezentului
tehnologia ne-a luat-o înainte și totuși se moare
decent
de-o gripă-două de-o poezie și ceva pe mansarde
nesterile unde ideile vin ca virusurile
imperiul fericirii traversează o traumă dezgustul
pentru un viitor opac
dedicat cu semnătură anonimului gând neutru despre
cum să scrii melodramatic
într-un program soft la îndemâna oricui crede că
simfoniile se confundă cu crivățul iernii
sunt contemporană cu lipsurile de orice fel și cu
neîncrederea în vecinul meu de litere
uzmindu-se la încălcarea dreptului de a fi relaxat în
exprimare de a lăsa peria iluziilor din mână
de a face contur literei în profunzime și de a musti
lașitate față de adevăratul scris
nu cred că mă pot mândri cu ceea ce se desfide
unanim din cuvânt
sunt contemporană cu lipsa adevărului și asta mă
declară mai mult ca oricând
o inoportună care își freacă la plesneală mascula
armă a reproducerii
0122
0
subscriu, și eu ”sunt contemporan cu lipsa adevărului”
întrebare: ce înseamnă ”uzmindu-se”? nu cunosc termenul. sau e vreun typo?
auguri!