Ottilia Ardeleanu

uneori cred că trăiesc într-un imperiu de sigurătate cât vezi cu ochii odăile mele cardinale sunt reci și goale turnuri ajunse la cerul împărțit de capiteluri în cadrane de timp pietruite grădini pe

întreabă-te cum arată zăpezile pe dos nu cumva au ceva de ascuns ceva al lor despre care nu vom putea afla niciodată în îmbrățișarea lor blândă s-ar putea simți încordarea unei neliniști

azi m-am pornit ca arhanghelul pe strada mea ca pe un culoar de spital rezervă lângă rezervă oameni arătându-se mai puțin oameni cu două fețe la brutărie câțiva nou-născuți arși de vii

iubirea e o fugă de crima pe care n-ai comis-o trebuie să fii așa de curajos încât să forțezi lanțurile să ieși din rând să ți se piardă urma să privești mereu înapoi neștiind unde e înainte

te-am plâns, iubire? ai vrea tu! ai vrea tu să fii în pielea unui om care te înțelege deplin care știe că ai un început dulce fin tulburător nopți albe topite în foc poezie în doi vin roșu

la cine te gândești când te dezbraci de lumea de-afară de mirosul ei grețos de aerul îmbâcsit pentru care plătești cu iubirea pe care ai împărțit-o foaie cu foaie să poți trăi până la sfârșit

pe margine se făcea seară dintr-un fum ieșit aiurea pe cer mâinile ei se încrucișau obișnuit inima ei n-avea chef de joacă la o distanță nedefinită era el într-o blană de culoarea

ți se pare așa de vulgar să privești singurătatea direct în ochi s-o întrebi ce poartă sub tâmple ți se pare o grosolănie să o admiri cu voce tare se lasă privită cum vrea ea din unghiul care i se

pentru neașteptatul care ar fi putut fi și nu te-ai străduit să fie pentru minutele în care îți rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai și mă durea pentru toate acele zise pe care le lăsam să

rece metalifer coasta de aer iodat norii îmbrânziți pe sticlă luna cu solzi îmbracată maritim tăcerea șuierătoare sirenă care-și caută de lucru teama energetică acționată din camera

Am o teamă în mine. Una care nu doarme și mă răscolește. Dacă o vezi! E o slăbănoagă. Se ține de pereții mei cu unghiile netăiate. Iar eu, sub aparenta ei puținătate, mă defoliez. Mi se duce lanțul

locuri locuri locuri și pe stânga și pe dreapta raze raze raze îmi taie ochiul stâng până aproape de pupilă capătă culoare de roșu roșu roșu cât un geam căzut pe jumate ca o fractură deschisă

ea e fata care vine pe vârfuri ea e fata care se îmbracă în bleu și îi stă cum unei zile de vară ea e fata care calcă drept care spune drept ce-i drept ea e fata care luptă doboară cucerește

vreo treișpe inși un bgp200 un cat o basculantă un camion vreo șase de pe-aci cum se așterne lucrul acela de care vom uita zgomotul grămezile aerul prăfuit pe oamenii cu lopeți cu

Am rămas aceiași oameni. Neschimbați. Ea cu zâmbetul ei foarte rotund. Din poza color. El cu părul ușor ondulat. Ea cu ochelarii cei noi, clarvăzători. El cu timiditatea exprimării. Ea cu echilibrul

e bine să ții lucrurile pentru tine să nu le dai drumul din colivie unele nici nu știu să zboare până la destinație au de trecut frigul din oameni e bine să îngrădești libertatea

moartea e o săgeată sărită din arc locuiește o tolbă niciodată singură ascute săgeți rezervă pentru zile negre moartea are și ea un suflet moartea are și ea dorințe moartea are și ea

A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje și

frunzele se aruncă în gol o disperare cum cad ele perforează spontan acest aer de orți care petrec suflete peste pod cine-o fi murit și unde se prăpădește viața în mișcarea lor legănată un

niciun lighean cu apă rece nu te mai trezește din supărarea unei pierderi cu efectul unui miligram de substanță care conține mirosul unei tone de iubire împrăștiată pe pământ ca după o explozie

mi s-a întâmplat că un om a căzut în stradă cum ți-ar cădea ție cineva cu tronc și eu conduceam singură cu gândul pe pilot automat iar noaptea nu era în toate mințile era lividă și ducea un sac de

tu suporți orice stai oricum te afli în fel și chip ți-e cumplit dar nu vrei să mă întristezi nu dai niciun semn mă lași să cred că lucrurile merg bine acolo aici mai ales între noi dar eu știu că a

când vara s-a aruncat de pe clădirea imensă ceasornicul și-a abandonat ticăitul pentru schimbare nisipul de pe țărm s-a strâns clepsidră într-o numărătoare inversă frunzele s-au smuls din

despre strada mea fără gropi vă spuneam despre terenul neted despre verticalitatea pomilor tăiați ca să nu ne cadă în cap despre piatra care a fost luată de pe suflete și turnată pentru