după cum spunea cineva nodul destinului nu poate fi desfăcut

uneori cred că trăiesc într-un imperiu de sigurătate cât vezi cu ochii

odăile mele cardinale sunt reci și goale turnuri ajunse la cerul împărțit de capiteluri în cadrane de timp pietruite grădini pe scări scobite cu vântul tăios ape repezi sub picior oricine am fi consemnați acestui pământ nu credem în teritorii cucerite nici în sfârșitul vreunui imperiu de oameni ars într-o continuă istorie în toată nebunia rămasă și pe care orice nebun ar crede-o formă de normalitate

aș vrea să mai văd o luptă

aș vrea să dau de cineva de ceva de un adevăr care să nu-mi dea astâmpăr fie și de o amăgire orice mi-ar fi de folos când fac mâna vizieră depărtarea mi se pare aproapele meu în vreme de

prea multă pace

mă simt ca-ntr-un tablou de rembrandt

în profil demascat de vremuri cu mâini slăbite și o privire blajină

atâta grandoare într-o iubire fără speranță

(26 nov. 2013)