Poezie
impromptu
1 min lectură·
Mediu
când vara s-a aruncat de pe clădirea imensă
ceasornicul și-a abandonat ticăitul
pentru schimbare
nisipul de pe țărm s-a strâns clepsidră
într-o numărătoare inversă
frunzele s-au smuls din copaci
parcă se vorbiseră să se aștearnă
pled moale capului pierdut
ei s-au aplecat de o decapitare
păsările într-un zbor pesimist s-au rătăcit
cartea din foișor și-a desprins o compasiune-două
din clipa aceea durerea de vânt a fost dusă monoton
unde se crede că există un strat dens de liniște
în cunoștință de cauză pianistul cu degete reci
instrumenta liric note în cădere
încă se simțea aerul ei fierbinte
tulburat de brizele frecvente
lumea s-a adunat a privit-o ca pe ceva
pentru care nu se mai putea face nimic
pe urmă a venit toamna și a șters orice urmă
(7 oct. 2013)
023.001
0
VM