atât mai rămase între noi țărmurile

rece metalifer

coasta de aer iodat

norii îmbrânziți pe sticlă

luna cu solzi îmbracată maritim

tăcerea șuierătoare sirenă care-și caută de lucru

teama energetică acționată din camera motoarelor

singurătatea dând ordine atâtor suflete îndepărtate de mal

marea care nu se mai satură

să despoaie iluziile noastre de mătase

dorul cât mulțimea de ciocârlii trimise la odihna privată

spre limpezirea cerului vor spune unii cărora bătăile de aripi

nu li se vor potrivi inimii oricâți pictori renumiți ar încerca să dea o tentă

iubirea nu are culoare ea e însăși culoarea câți știu să o poarte cum ai purta o distincție

și vaporul care întoarce o viață plecată de amar bărbătește

(5 nov. 2013)