Nicolae Maria

Lacrimile mele nu mai sunt boabe de rouă dulci ca atunci când înfloresc cireșii Sunt picături de ploaie revărsate năvalnic peste copacul falnic cu fructele cărnoase și roșii dar pline de

Închid fereastra, trag storul, nu aprind becul, ci-mi pregătesc altar din frunze aurii de tei în jur am lumânări aprinse din licăriri de stele argintate. M-așez ca pentru rugăciune și lacrimi

Mi-e greu Am venit să mă acopăr cu umbra ta, așezată între cer și pământ. E atâta liniște aici... îmi este bine în brațele tale de rouă unde plouă cu mângâieri duioase, tandre asemeni

Dorul are culoarea tăcerii când soarele coboară sărutând pamântul într-o acuarelă de dor

Din raze de lumină mi-am faurit un pieptăn descurc și descarc marea vântul anotimpurile ele, toate-ți cunosc numele. .............................................. Când razele soarelui

De ce când pierzi jumate nu mori de tot ci doar pe jumătate? Nu-i nici zi nici noapte ci crepuscul de seară pe-o frunză amară cu trupul nud și sufletul ud.

Mi-e dor în fiecare zi de tine de noi de zilele noastre nopțile lungi ce păreau scurte luminate de ochii tăi și vuietul mării ce cheamă cuvintele spuse și mai ales necuvintele ce vorbeau

Am strâns în mine atâtea ape am risipit multe pulberi spre cer am clocotit în drumul meu în fața unei neclintite stânci și am învățat ce dulce e dezghețul am primenit în lacrimi anotimpurile am

Sunt iederă înfloresc și mă înalț spre stele mai adevărată decât ele Pot împodobi un pom, o casă, o grădină am ochii infloriți și picioarele adânc înfipte în pământ împodobesc casa, crezând

Când infinitul devine gol cad în neant si aud: hârșt!hârșt!hârșt! coasa ce-mi seceră stelele verzi nu mai e loc de amintiri regrete și speranțe sunt spulberate și atrase de gaura neagră a

Am fost acolo unde nisipul are culoarea mierii și pașii tăi au lăsat urme adânci...dulci... mângâi și sărut urmele înfiorâdu-mă cu îngrijorare ca valul, ploaia sau furtuna să nu le

Mi-e dor de dorul tău de ochii tăi adânci ca marea când algele infloresc pe dragostea lor... Mi-e dor de zilele scurte, călduroase și fierbinți ca inimile noastre. Mi-e dor de gura ta peste a

Sunt boboc de floare gingașă într-o vază țesută de gândul tău, cu sufletul plin de sublimul gândurilor mele, fără teamă de tine lasă să-mi desfac petalele sângerii în inima ta și atunci nu mă

Când vorbele mor făra sa ardă, valul cade intr-o mie de zagazuri marea scrâșnește și geme și mă prăbușesc în mine însămi.

Frunza a mirare cuibărindu-se intr-o stânca îi șoptște: n-ai îndrăgit niciodata tremurul vântului? O !! pentru tine vântul năpraznic al vieții e e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să

Stau în coaja amiezii pe un câmp înverzit când orizontul de foc picură lichid timpul stă soarele se topește in aer și curge galben peste pulsul inimii mele în așteptarea undelor cu vești de la

Mașina pornește, gonește, gonește peste tăcerea câmpiei roțile șoptesc zgomotul lor să nu tulbure imensitatea cerului și mai ales a întunericului. Ești lângâ mine ții în mâini atâția

Sunt tristă în seara asta am sufletul greu, a alunecat obosit la picioare strivit de greutatea gândurilor și faptelor; să pășesc? să calc? să strivesc? În astfel de momente pun

Celulele-mi sunt ochi de pădure; te-am așezat în porii sufletului meu și respir.

Iubește-mă mereu, altfel, irepetabil, vizibil, invizibil și palpabil, încât toate lucrurile din jurul nostru să lăcrimeze cu iubire și dragoste, mărgăritare de gând și de dor. Altfel să mă iubești

Aștept s-adorm iar, somnul nu vine l-a speriat un vis ciudat ce trecu prin somn la ceas când luna-și cerne mătase aurie: \"El călărind venea râzând se apleca ușor, o adiere, fără să

Pașii imi sunt leneși pe nisipul de culoarea mierii simt această zi de neliniști și tristeți gânduri care se fugăresc unele pe altele lasând să ardă un gol în suflet încât aerul fierbinte de

Din sfera timpului de dincolo mă privești dur îmi numeri pașii ce-i bat în hora aceasta drăcească pașii lui, ai ei și urmele mele călcate apăsat de țigancă strivind sentimente, gânduri și

Ai deschis fereastra spre sufletul și inima ta un roșu aprins...forța sângelui pășesc cu uimirea în ochii-mi de castană ce dă în copt aduc pe brațe cuvinte îmbobocite pe buze de culoarea