Nicolae Maria

Am întors iarna pe dos Trezindu-mă uimit în dogoritorul august. E timp deslușit, încât simt, văd și aud în flagrant cum merele de pe ram primesc roșul aprins: Și mușc tumultos din văpaie...

Anul care bate la ușa, să vă aducă nenumărați ani temeinici, năstrunșnici, bucuroși, înțelepți, nerușinat de bogați, mărinimoși, ințelepți, cu muze generoase și cu iubiri copleșitoare!

Îmi plouă în gât inima-mi gâlgâie a stare de pierdere și nu văd, simt doar bătaia cordului haotic în venele ce-mi dau să crape. Din suflet adun ochii dar unde să-i pun? pe zvâcnet? nu ar

Cuvintele mele de plumb au ucis în dansul lor toți fluturii iernii sus, dans nebunatic, efemer... la mijloc, securea jos, marea de lacrimi învăluită-n clisa morții spectacol hâd al vorbelor

Auriul nocturn îmi picură-n gânduri în suflet și întreg pârjolește...pârjolește carnal ațâțând galbenul dorului ca ceara în picuri peste tumultul băut sporadic de tine, de noi. îți aud

În seara asta îmi pun capul pe alb trag strămoșii ca așternut și-aștept în somn zvâcnetul de verde și roșu

Iubirea-mi... cerc de foc în centrul unui pătrat. arderea lui, dovedește că, toate diferențele se pot contopi într-un întreg.

Când îmi e dor mi-așez capul în căușul palmelor mamei acolo găsesc întreaga mea copilărie un parfum concentrat de la primul strigăt până la încolțirea căușului meu.

mare de foc ocean de lacrimi un univers de dor pe această amprentă amniotică ce doare, arde, țipă și respiră pulsând odată cu universul: ține firul roșu printre soare, lună și stele prin

În seara asta am tăiat-o în două o parte am pregătit cina tăcerii aprinse în noaptea aceasta demențială unde șoaptele prind aripi, așteptându-ne la cotitura nopții. Cealaltă parte am agățat-o de

Astăzi ai adus oglinda să ne uităm în hubloul trecut și iată, vin avalanșă gânduri, imagini, regrete, sau mai bine spus dragoste, ce se înalță ca și colțul ierbii din fibra arsă a păsării