Gând lunatic

Auriul nocturn îmi picură-n gânduri în suflet și întreg pârjolește...pârjolește carnal ațâțând galbenul dorului ca ceara în picuri peste tumultul băut sporadic de tine, de noi. îți aud sufletul și-ți văd gândurile pe notele-aurii ale lunii curg în simțuri ce ard a tine. noaptea-mi șoptește acut: dorul tău vine, rostogolire arzândă pe sufletul și inima ta udă și dă puls bioritmului înghițituri mici, tacticoase la masa tăcerii ce bine că ești,că exiști în visul meu albastru pornit din pădurile verzi inspir și respir misterul nopții cu lună știind că undeva, în abisul crepuscular ești tu, ceas al timpului meu cântecul lunii din nopțile albe, albastre și însingurate și viul tulburător al existenței mele ce se înalță pulsând din creier până la lună, dincolo de ea și lumină întorcându-se ca fulgeru-n noapte pârjolind mâinile-n ruga iubirii.