Vis

Sunt iederă înfloresc și mă înalț spre stele mai adevărată decât ele Pot împodobi un pom, o casă, o grădină am ochii infloriți și picioarele adânc înfipte în pământ împodobesc casa, crezând că-s fericită dar ajunsă la fereastra larg deschisă spre cer alunec pe obrazul sticlei reci și umede... Nu pot urca Privesc cu ochi de floare înăuntru să văd tot, să descifrez întunericul și să înțeleg ce-i dincolo de stele însă alți ochi și brațe trec oprindu-mi drumul. Posibil... Totul e posibil! Nimic ca și nebunia Mă sperii în răcoarea dimineții, mă sperie înălțimea, întrebarea. Frunzele mă dor Alunec... In mine este întuneric, dar stelele... sunt... goale, reci și strălucitoare sunt superbe în goliciunea lor. Cupele inrourate le întorc spre pământ sa văd cât m-am înalțat Sunt atât de aproape! Între pământ și stele doar eu. Tresar văd mână și voința ce trec pe lângă mine retezându-mi visul...de la rădăcină putând oricând să cad într-o grămadă de vrejuri uscate Cănd? Cănd avea să fie căderea spre stele sau spre pământ? Eu iederă, voi mai înflori vreodata? Eu stea cât voi străluci? Și eu pământ, câte flori voi hrăni? Om sunt... Și în fereastră pâlpâie luceafărul mai adevărat, mult mai adevărat decăt visul meu.