Arsita

Pașii imi sunt leneși pe nisipul de culoarea mierii simt această zi de neliniști și tristeți gânduri care se fugăresc unele pe altele lasând să ardă un gol în suflet încât aerul fierbinte de iulie devine vizibil, solid aproape. Zi cu vorbe între veghe și vis dor lung... până la tine. Cu sprânceana ridicată a mirare mă apropii încet șovăitoare de zona trăirilor din ultima vreme ca o chemare... deschid fereastra spre trecutul apropiat privesc cu intensitate acest halou fosforescent ce s-a deschis spre suflet luminând și aurind secundele trăite cu tine așezate intr-un cub de cristal. Trec prin pereții lui doar razele dragostei tale, refractar la alte luminițe și scântei te văd minunat auriu ochi de pădure. Întindem mâinile într-o îmbrățișare unde inimile noastre bat intr-o tăcere de sfârșit de lume. Briza îmi flutură pletele soarele arde flamă cu mii de culori îngemănate unde prezentul, trecutul și viitorul se topesc într-o clipă acum aici. Cum să mă apăr! Trupul se volatizează se transformă în abur rouă pe iarbă dintr-o zi de vară... Valurile marii murmură ușor, valuri ce trec încet, încet de partea mea și-mi este dor...