nandi vardeanu

și bătea un vânt cu scântei printr-o toamnă de vise mărunte, treceau pe bulevarde femei venite din veacuri defuncte. de rochițe, în culori deocheate, într-un susur ușor remanent, fanfare de

la revederile clasate se pierd odată cu cocorii, pe axe de coordonate pun alte puncte iluzorii când se strecoară-n reverie seara de toamnă-ntârziată și soarele-ntr-o veselie bea

voi să mă credeți, când vă mint, că toate-s bune - și-or mai fi - că beau cu îngerii absint și particip la neversea. departe și aproape, totuși, într-un demers cotidian, apar, pe plaje,

sunt cernute nopțile de-alerte și se alege sâmbăta din ploi, sub apele torentelor incerte titanicul se pupă-n bot c-un sloi. revenind, ca după o tornadă, toamna-și intră-n drepturi pe

tot ce pun pe note, tot ce scot în lume, nu-i decât roitul unui mic folicul ce îngrămădește lacrimi peste glume până-și umple singur sacul de ridicul. șmecheraș de urbe, via

se aude se aude goarna trupurilor nude suflul brizelor se ține de catarge languroase când se zbat simandicoase vise adolescentine cam porcoase cam porcoase lac de spume lac de spume iese-n

se strânge tot și se crispează, abia mai urcă-n frunze mineralul; dă să sufle,-n scorbură, mistralul; coșavele, prin văi, se-ncorsetează. a îngheațat, în jur, potențialul, austrul a intrat în

plecăm, c-o bornă prinsă de șiret, atrași de-un țârâit circumvolut, de-o moară care urcă pe siret cu pânzele umflate de strănut. plecăm, târâș, pe burtă și pe coate, dispuși la fel și fel de

se legăna o luntre cu bețivi, se rupea-n figuri și jonglerii, purtată de fluente pandalii și curenți atavici, subversivi. se legăna o luntre cu naivi, storcători de vise pe câmpii, se

anton toarnă beton, pe-alei, marcu-și întărește arcu’: good morning, domnule esarcu, dimineața asta iar sunt clei. dimineața asta iar bat parcu’, iar-s în căutare de femei, de chilabaleală,

apa, fără să clipească, a-nghețat la cotitură, iar pe scoarța cerebrală neuronii ies din tură. fără chef deschid o sticlă, ca pe cartea de chimie, nicio moleculă-n mine nu mai are

Pot să te rănesc, primăvară, Să-ți rup amenții gingași; Să-ți înfig în harta solară Doi ghimpi de gheață trufași. Nu-mi spune nimic!... Faci parada De-nșiră-te, iar, mărgărite! Dar pot să te-ngheț

nu mai sunt din timpul acesta. zilele îmbracă decorul cu vazele altor dinastii; clipele se debarasează de mine, de oasele albe, albe, și se scurg în podele până încep să pută… caut, dar căutarea e

în țara lui soare-dispare, în cârciumile pline de smog, iubirea toarnă-n pahare din țâța deznădejdilor grog. în robă de siropuri caline flutură nostalgii de opal prin ferestre înghețate

la ce bun să vrei să înțelegi cum se scurge iarna la canal, cum coboară, negre, din bucegi, babele să ia gerovital?… e un calendar cam incomod, într-o zonă gri de interfață; tu privești cum trec spre

Nimic, din asta, nu mă scoate, Pot să mă pun cu susu-n vale, Mai mult de-atâta nu se poate, Voi fi mereu un coate goale. Un linge blide prin cantine, Un dus cu pluta, mort de foame, Un visător de

și trenuri lungi mureau pe șine cu toate gările închise iar doamna toamnă-și însușise periplurile clandestine. cutreieram prin spații goale, iubirea mea, de ani întregi, iar ușa tristelor bodegi mă

prin iarna ce poartă letale cătușe de gri mohorât, iubirile noastre fatale se strâng, ca dracii, de gât când văd atâția schiori pe role de cauciuc iar savana trimite