nandi vardeanu

nici una, nici alta. am învățat să tac mai bine, să pun cuvintele în pahare, să le agit ușor, apoi să le uit; ca atunci când pacea îl învață pe lev cum să doarmă într-o gară obosită, într-o

Este una să trântești o ușă și alta să o închizi. Am plecat fără să privesc în urmă. Nu sunt sigur dacă, în timp ce coboram scările, am auzit vreun zgomot, dar când am ajuns în stradă, printre

Erau acolo armurari, coșmaruri, andrele; dacă priveai cu atenție, găseai spini de trandafiri și cioburi de sticlă care te invitau să le calci… Nu găseai ce nici prin cap nu-ți trecea să

Psalmul 1; al zidirii crezi că mai poţi ascunde mult zidirea albă de ochii humei?... ţi se macină tencuiala, dar vei scăpa de ei într-o zi mai curată decât tot

acolo peste artere peste rețele peste complicatul desen al ființării este cămașa ta descheiată și febrilă roz-arămie închide-mă în ea până la confuzie până când mâine nu voi mai fi decât o

se legăna o luntre cu bețivi, se rupea-n figuri și jonglerii, purtată de fluente pandalii și curenți atavici, subversivi. se legăna o luntre cu naivi, storcători de vise pe câmpii, se

dacă vrei să fii poet achiziționează câteva chintale de cărbuni încinși câteva remorci cu sticle spartă nu pisată pune-le pe alee dimineața când mergi să cumperi lapte pentru toate pisicile

jur că dacă scap în borcanul cu oțet șapte linguri de miere o să-ți crească dioptriile în raport cu desalinizarea mării păi tu puică unde-ți pui ochelarii când te înjuri cu ghivinturile de

sunt cernute nopțile de-alerte și se alege sâmbăta din ploi, sub apele torentelor incerte titanicul se pupă-n bot c-un sloi. revenind, ca după o tornadă, toamna-și intră-n drepturi pe

la ce bun să vrei să înțelegi cum se scurge iarna la canal, cum coboară, negre, din bucegi, babele să ia gerovital?… e un calendar cam incomod, într-o zonă gri de interfață; tu privești cum trec spre

Și jur că nu vă spun povești, Că n-am spus niciodată, Dar la calendele grecești Am întâlnit o fată. Era cum nu pot să vă spun; Era dintre acele Ce-și spală părul cu săpun Din pulbere de

la marginea dinspre început a sfârșitului de secol, se odihnea într-un hamac Pătruman superdiabolicul. înalt, cu o constituţie inspirată de cea belgiană, avea ochii verzi ca algele mării pe plaja

și bătea un vânt cu scântei printr-o toamnă de vise mărunte, treceau pe bulevarde femei venite din veacuri defuncte. de rochițe, în culori deocheate, într-un susur ușor remanent, fanfare de

luminile vin atât de întârziate încât între ele și răsărit nu mai sunt decât străzi cu sens invers în mână strâng colțul unei cărți și aștept imnul de dimineață al cocoșilor nu se vede nu

anton toarnă beton, pe-alei, marcu-și întărește arcu’: good morning, domnule esarcu, dimineața asta iar sunt clei. dimineața asta iar bat parcu’, iar-s în căutare de femei, de chilabaleală,

umblu cu vorbele după mine și parcă duc stoluri de păsări răgușite la poalele unei păduri de zăpadă nu le pot da drumul să cânte nici să zboare se pune ceva între noi și scârțâie ca

mai pun un pahar sticla își dezmorțește încheieturile de ce mai beau îngerii au dureri transparente numai noi oamenii le facem opace le înghițim zilelor de naștere și de moarte de parcă ne-ar

te acoperi seara cu cearșaf peste ochii plini lași afară toate începuturile și aștepți să ți se golească buzunarele de rele doctorul coborând peste halatul lui alb croit maiestuos din