Erau acolo armurari, coșmaruri, andrele;
dacă priveai cu atenție, găseai spini de trandafiri
și cioburi de sticlă care te invitau să le calci…
Nu găseai ce nici prin cap nu-ți trecea să
Psalmul 1;
al zidirii
crezi că mai poţi ascunde mult
zidirea albă
de ochii humei?...
ţi se macină tencuiala,
dar vei scăpa de ei într-o zi
mai curată decât tot
acolo peste artere
peste rețele
peste complicatul desen al ființării
este cămașa ta
descheiată și febrilă
roz-arămie
închide-mă în ea până la confuzie
până când mâine nu voi mai fi
decât o
Nu sunt perfect. Sunt un om, ca și voi, care încearcă să se exprime. Nu am experiența discursurilor cu care se manifestă mulți de pe aici. Am venit pe acest site în apropierea unor oameni care m-au
și eu te iubesc și ea se iubește
eu te iubesc verde tu mă aștepți albă
ea privește-n dungă eu te privesc lung
tu deschizi albastrul ea închide plopul
și eu mă aștern și ea trece-n floare
numărul
se legăna o luntre cu bețivi,
se rupea-n figuri și jonglerii,
purtată de fluente pandalii
și curenți atavici, subversivi.
se legăna o luntre cu naivi,
storcători de vise pe câmpii,
se
dacă vrei să fii poet
achiziționează câteva chintale de cărbuni încinși
câteva remorci cu sticle spartă
nu pisată
pune-le pe alee
dimineața
când mergi să cumperi lapte pentru toate pisicile
jur
că dacă scap
în borcanul cu oțet
șapte linguri de miere
o să-ți crească dioptriile
în raport cu desalinizarea mării
păi tu puică
unde-ți pui ochelarii
când te înjuri cu ghivinturile de
sunt cernute nopțile de-alerte
și se alege sâmbăta din ploi,
sub apele torentelor incerte
titanicul se pupă-n bot c-un sloi.
revenind, ca după o tornadă,
toamna-și intră-n drepturi pe
ai aprins un foc şi mi-ai pus
clopoţei de fum la ceas de seară
eu hrăneam un lup nebun
ce nu îşi lăpădase sângele afară
undeva
între două secunde
colţii lui din colţii iernii
la ce bun să vrei să înțelegi
cum se scurge iarna la canal,
cum coboară, negre, din bucegi,
babele să ia gerovital?…
e un calendar cam incomod,
într-o zonă gri de interfață;
tu privești cum trec spre
Și jur că nu vă spun povești,
Că n-am spus niciodată,
Dar la calendele grecești
Am întâlnit o fată.
Era cum nu pot să vă spun;
Era dintre acele
Ce-și spală părul cu săpun
Din pulbere de
întoarce-te pentru denia străzii
vezi dacă spectacolul e joi
și dacă trecătorii se-nghesuie pe trotuar
sau fluieră a pagubă și pleacă
spre barul din colț unde voi fi o nălucă
ademenită de-un
la marginea dinspre început a sfârșitului de secol, se odihnea într-un hamac Pătruman superdiabolicul.
înalt, cu o constituţie inspirată de cea belgiană, avea ochii verzi ca algele mării pe plaja
și bătea un vânt cu scântei
printr-o toamnă de vise mărunte,
treceau pe bulevarde femei
venite din veacuri defuncte.
de rochițe, în culori deocheate,
într-un susur ușor remanent,
fanfare de
luminile vin atât de întârziate
încât între ele și răsărit
nu mai sunt decât străzi cu sens invers
în mână
strâng colțul unei cărți și aștept
imnul de dimineață al cocoșilor
nu se vede nu
veneau la cahveneaua lui Kara Hamie:
mangafale, papugii,
toți pehlivanii,
șapcalii derbedei mirosind banii
sub fermenele scurte de dimie.
veneau magmuze
scuipând coji de semințe,
bașardine în
anton toarnă beton, pe-alei,
marcu-și întărește arcu’:
good morning, domnule esarcu,
dimineața asta iar sunt clei.
dimineața asta iar bat parcu’,
iar-s în căutare de femei,
de chilabaleală,
umblu cu vorbele după mine
și parcă duc stoluri de păsări răgușite
la poalele unei păduri de zăpadă
nu le pot da drumul să cânte
nici să zboare
se pune ceva între noi
și scârțâie
ca
mai pun un pahar
sticla își dezmorțește încheieturile
de ce mai beau
îngerii au dureri transparente
numai noi oamenii le facem opace
le înghițim zilelor de naștere
și de moarte
de parcă ne-ar
te acoperi seara cu cearșaf peste ochii plini
lași afară toate începuturile
și aștepți
să ți se golească buzunarele de rele
doctorul
coborând peste halatul lui alb
croit maiestuos din
mă uit la sânii de argilă,
la mersul cutremurător
şi-ascunsă bine, sub axilă,
îmi bate-o coastă din picior
nu ne cunoaştem, momentan,
dar ne-om găsi la marea moartă
şi-n grotele de la
ceasul mă conduce zi de zi,
după voia lui,
milă cu milă...
mă ciocnesc de oră,
mon ami,
fără aprobare sau ștampilă:
ora când lovit de insomnii
merg pe străzi ca apa
la
din gura ta ieșea austrul
și cădea-n bălți de uluială
când eu, cuprins de fierbințeală,
mușcam din coapse să-ți simt gustul
cu colții mei de urs ilustru -
ce colți aveam!... și ce