Poezii

întoarce-te pentru denia străzii vezi dacă spectacolul e joi și dacă trecătorii se-nghesuie pe trotuar sau fluieră a pagubă și pleacă spre barul din colț unde voi fi o nălucă ademenită de-un

ai aprins un foc şi mi-ai pus clopoţei de fum la ceas de seară eu hrăneam un lup nebun ce nu îşi lăpădase sângele afară undeva între două secunde colţii lui din colţii iernii

Psalmul 1; al zidirii crezi că mai poţi ascunde mult zidirea albă de ochii humei?... ţi se macină tencuiala, dar vei scăpa de ei într-o zi mai curată decât tot

am văzut cum te-ai oprit o clipă ca într-un film arghezian - lasă, știu că nu există așa ceva, dar de-abia plecaseși când am realizat că timpul nu mai curge că a rămas blocat

m-aș fi țesut cearșaf mov într-un alcov rafinat, dar ce poate fi mai acoperitor decât sângele coagulat peste rană?... doamna mea, din azuriu voievodal, când brodezi dinastii sub

trece calul, trece, cu șaua-ntr-o parte împăcat cu soarta de căluț dresat, spre pădurea unde din inele sparte spaima și mirarea, grijile,-au plecat... trece calul trece... di, măi,

perdelele sunt trase, cercul strâmt, pe umeri zale tari de cruciat, adun cu mâna stângă și frământ un fel de dimineață surogat. mucegaiul urcă pe versanți, luna de pe-o coadă de

nicio toamnă nu mai are haz; de atâtea fumuri văd nasol, stau lângă pahar, ca-n alcatraz, c-o privire-n dungă, de mongol. nu mai vreau să știu ce arătare pune peste vii un strat de

printr-un parc bolnav de toamnă din orașul meu bolnav a trecut, zâmbind, o doamnă cu cățelul ei lingav; a trecut seducătoare spre-ncifratul meu serai cu instinctele primare desfăcute-n

din gura ta ieșea austrul și cădea-n bălți de uluială când eu, cuprins de fierbințeală, mușcam din coapse să-ți simt gustul cu colții mei de urs ilustru - ce colți aveam!... și ce

și bătea un vânt cu scântei printr-o toamnă de vise mărunte, treceau pe bulevarde femei venite din veacuri defuncte. de rochițe, în culori deocheate, într-un susur ușor remanent, fanfare de

la revederile clasate se pierd odată cu cocorii, pe axe de coordonate pun alte puncte iluzorii când se strecoară-n reverie seara de toamnă-ntârziată și soarele-ntr-o veselie bea

voi să mă credeți, când vă mint, că toate-s bune - și-or mai fi - că beau cu îngerii absint și particip la neversea. departe și aproape, totuși, într-un demers cotidian, apar, pe plaje,

sunt cernute nopțile de-alerte și se alege sâmbăta din ploi, sub apele torentelor incerte titanicul se pupă-n bot c-un sloi. revenind, ca după o tornadă, toamna-și intră-n drepturi pe

Nu găsesc nimic, nici frunze goale, Pădurile se aricesc sub trombă, Căutarea crește-n rotocoale Cicatricea zilei ce sucombă . Peste toate treptele căinței Cade toamna ca o

tot ce pun pe note, tot ce scot în lume, nu-i decât roitul unui mic folicul ce îngrămădește lacrimi peste glume până-și umple singur sacul de ridicul. șmecheraș de urbe, via

se aude se aude goarna trupurilor nude suflul brizelor se ține de catarge languroase când se zbat simandicoase vise adolescentine cam porcoase cam porcoase lac de spume lac de spume iese-n

se strânge tot și se crispează, abia mai urcă-n frunze mineralul; dă să sufle,-n scorbură, mistralul; coșavele, prin văi, se-ncorsetează. a îngheațat, în jur, potențialul, austrul a intrat în

plecăm, c-o bornă prinsă de șiret, atrași de-un țârâit circumvolut, de-o moară care urcă pe siret cu pânzele umflate de strănut. plecăm, târâș, pe burtă și pe coate, dispuși la fel și fel de

se legăna o luntre cu bețivi, se rupea-n figuri și jonglerii, purtată de fluente pandalii și curenți atavici, subversivi. se legăna o luntre cu naivi, storcători de vise pe câmpii, se

anton toarnă beton, pe-alei, marcu-și întărește arcu’: good morning, domnule esarcu, dimineața asta iar sunt clei. dimineața asta iar bat parcu’, iar-s în căutare de femei, de chilabaleală,

apa, fără să clipească, a-nghețat la cotitură, iar pe scoarța cerebrală neuronii ies din tură. fără chef deschid o sticlă, ca pe cartea de chimie, nicio moleculă-n mine nu mai are